Norvegia va trimite și ea tancuri Leopard Ucrainei | Anunţul făcut de ministrul Apărării

Norvegia a anunțat și ea că va trimite Ucrainei tancuri Leopard, potrivit ministrului al Apărării, Bjoern Arild Gram. 

Norvegia va trimite tancuri de fabricație germană în Ucraina, ca parte a unui grup de națiuni occidentale care furnizează arme, a declarat miercuri ministrul norvegian al Apărării, Bjoern Arild Gram, pentru postul public NRK, relatează Reuters. 

El a refuzat să spună câte tancuri va livra Norvegia. 

Anunțul acestuia a venit aproape în același timp cu anunțul președintelui SUA, Joe Biden, că va trimite Ucrainei 31 de tancuri Abrams. 

Deși nu deține niciun tanc Leopard 2 de fabricație germană, Olanda a anunțat miercuri, că va cumpăra tancurile pe care le va trimite în Ucraina. 

Tot miercuri, Germania a aprobat trimiterea de tancuri Leopard în Ucraina. 

Marea Britanie a fost prima țară care a anunțat că-și va trimite tancurile sale, Challenger 2, în timp ce Polonia a făcut presiuni pentru ca Berlinul să aprobe trimiterea tancurilor sale Leopard 2. 

 

Sursa: Mediafax

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI