Metrorex investeşte un milion de euro pentru a înlocui 18 kilometri de şină

Metrorex va înlocui 18 kilometri de şină de pe Magistralele 1,2 şi 3, schimbarea urmează să aibă loc în primul semestru al anului 2023. 

Lucrările vor fi făcute pe timp de noapte, circulaţia trenurilor nu va fi afectată 

Metrorex a achiziţionat 1.029 de tone de şină, care au ajuns zilele acestea în Depoul Berceni. Valoarea totală a contractului este de aproximativ un milion de euro şi este finanţat din surse proprii. 

„Convoiul cu cele 150 de bucăți a câte 120 m lungime a fost descărcat de către personalul Metrorex și transportat pe amplasament, în zonele unde se va face înlocuirea de șine”, potrivit unui comunicat al companiei. 

Compania înstinţează călătorii că aceste lucrări vor fi făcute pe timp de noapte, astfel încât circulaţia trenurilor nu va fi afectată. 

„Lucrările de înlocuire a șinei se vor realiza pe timp de noapte, fără afectarea circulației trenurilor cu călători realizată conform graficelor. 

Operațiunea de refacție a căii de rulare se va derula în primul semestru al anului 2023”, a mai precizat Metrorex. 

Sursa: Mediafax

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI