Studiu: Care sunt cele mai vulnerabile persoane la propaganda rusească?

Cel mai recent studiu realizat de Centrul pentru Promovarea Participării și Democrației din SNSPA ( CPD) indică că tinerii inactivi, fără studii superioare, sunt publicul cel mai vulnerabil la propaganda rusească.

Același studiu arată că românii, în ansamblu, rămân puternici susținători ai modelului occidental.

Dan Sultănescu, directorul de cercetare al CPD SNSPA, confirmă că nivelul încrederii românilor în autorii occidentali rămâne ridicat.  2 din 3 români au încredere în Vest și resping Rusia, si doar 15% susțin „modelul estic”. Totuși, peste un sfert dintre români (27%) au ajuns sa considere integrarea României în NATO și UE „o greșeală”.

Tot 27% consideră că NATO nu ar ajuta România în cazul unui atac și că Rusia este mai puternică decât NATO. În plus, deși încrederea în Rusia nu depășește 15% la nivelul populatiei, în rândul tinerilor inactivi și fără studii superioare, acest procent urca la 23%. Publicul cel mai expus la propagandă și dezinformare este format din tineri inactivi fără studii superioare și, respectiv, muncitori fără studii superioare. Împreună, aceste publicuri compun 45% din populație.

Analiza datelor online arată că există o amplificare a narativelor antioccidentale în peisajul online românesc. Discuțiile despre criza din Ucraina a crescut luna trecută vizibilitatea mesajelor anti-NATO, anti SUA și anti Vest în general.

Cu toate acestea, TikTok reprezinta doar 6% din impactul conversațiilor online despre Ucraina, majoritatea informațiilor ajungând la publicul larg prin presa clasică și, eventual, prin Facebook.

În ultimii ani, în zona social media s-au dezvoltat ample clustere conservatoare (asociate partidelor populiste sau mișcării antivaccin) care sunt potențiali promotori ai mesajelor anti occidentale. Paginile și grupurile de Facebook cu conținut pro-Rusia sunt mai vizibile decât în trecut. Iar pagina ediției românești Sputnik este mult mai activa decat alte ediții Sputnik din regiune.

Informațiile actuale despre invazia din Ucraina ne oferă oportunitatea de a analiza mult mai atent dinamica propagandei ant-occidentale, a curentelor populiste și a conversatiilor online despre situația regională. Din această perspectivă, datele ultimului raport CPD SNSPA pot oferi elemente noi, pentru contextul mai larg al tendințelor care influențează publicul românesc.

Acest raport conține un studiu mixt despre România în contextul crizei din Ucraina, cu rezultate derivate din analiza conversațiilor online, tendințelor de căutare online, precum și atitudinilor populației. Astfel, analizăm comunicarea pe Facebook (pentru a identifica tendințele de manifestare a vocilor pro-Rusia din România), căutările pe Google (pentru a identifica nivelul interesului românilor pentru criza din Ucraina, dar și pentru Rusia și NATO), precum și mai multe date de sondaj (pentru evaluarea încrederii românilor în actorii geopolitici principali). La toate, adăugăm date de context din spațiul online (pe baza unei analize complexe referitoare la evoluția recentă a narativelor populiste în social media din România).

Sursa: Libertatea Zilei

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

ULTIMELE ȘTIRI