Certificatele de vaccinare Covid eliberate de Moldova și de alte trei state vor fi recunoscute de UE

Comisia Europeană a decis ca certificatele de vaccinare anti-COVID-19 eliberate în Republica Moldova să fie recunoscute în spaţiul comunitar, indică un comunicat al executivului UE. Conform aceleiaşi decizii, sunt recunoscute şi certificatele digitale emise de autoritățile din Georgia, Serbia și Noua Zeelandă.

„Aşa cum am fost alături de partenerii noştri în lupta împotriva pandemiei, continuăm să lucrăm împreună pentru a ne deschide în siguranţă. Aducem veşti bune înaintea reuniunii ministeriale a Parteneriatului Estic. Astăzi, salut faptul că Georgia, Republica Moldova, precum şi Serbia s-au alăturat sistemului nostru de certificat digital COVID şi aştept cu nerăbdare ca mai mulţi vecini ai noştri să se conecteze cât mai curând posibil”, a declarat comisarul european pentru extindere, Oliver Varhelyi.

Decizia Comisiei Europene va intra în vigoare începând cu 16 noiembrie. Conform aceleiaşi decizii sunt recunoscute şi certificatele COVID-19 emise de Noua Zeelandă.

Cele patru ţări vor fi astfel conectate sistemului UE şi certificatele lor COVID-19 vor fi acceptate în aceleaşi condiţii ca Certificatul Digital COVID al UE, notează Agerpres. La rândul lor, cele patru ţări terţe vor accepta acest certificat european pentru călătoriile dinspre UE către respectivele ţări.

Potrivit comisarului european Oliver Varhelyi, după decizia de luni 49 ţări şi teritorii de pe cinci continente sunt conectate la sistemul Certificatului Digital COVID al UE.

Sursa: Libertatea Zilei

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI