Alin Stoica: „Am decis să trecem în scenariul VERDE” – Restricțiile de noapte rămân în vigoare

Prefectul Capitalei – Alin Stoica a declarat joi, după ședința Comitetului Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă, că s-a decis trecerea Bucureștiului în scenariul verde. Asta după ce au trecut trei zile în care rata de infectare a fost de sub 1,5 cazuri la mia de locuitori în Capitală.

Organizarea şi desfăşurarea activităţii în cadrul cinematografelor este permisă cu participarea publicului până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului, faţă de până la 30% cât este în prezent. Activitatea restaurantelor este permisă la interior fără a depăşi 50% din capacitatea maximă a spaţiului, faţă de 30% cât este în prezent. Sunt permise organizarea şi desfăşurarea spectacolelor de tipul drive-in. Organizarea şi desfăşurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice şi private sau a altor evenimente culturale este permisă cu participarea a cel mult 300 de spectatori.

„Pot fi organizate evenimente culturale în aer liber cu până la 300 de participanți.

În scenariul prevăzut în hotărâre, copiii toți vor putea merge la școală în momentul în care rata scade sub 1 la mie.

În București, am atins astăzi numărul de un milion de persoane vaccinate cu cel puțin o doză. La peste 50-60 la sută persoane vacinate la nivel de țară se poate renunța la purtarea măștii în exterior.

Există aceleași restricții de noapte.

Se va reveni asupra acestor măsuri în funcție de evouția numărului de noi cazuri, dar și în funcție de numărul de oameni vaccinați”, a spus prefectul Alin Stoica, joi.

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI