Copil de 13 ani electrocutat în timp ce se afla la pescuit

Echipajele ISU Prahova și ale Ambulanței au fost alertate, marți seară, în jurul orei 19.00, cu privire la un incident petrecut la Tătărani, în zona bălții. Apelul la 112 anunța că o persoană a fost electrocutată.

Din informațiile de până acum, ar fi vorba despre un băiat de 13 ani care se afla la pescuit, împreună cu mai multe persoane. Grupul l-a urcat în mașină, imediat după incident, și  pornit spre spital, întâlnindu-se pe drum cu echipajul de la Ambulanță.

Deocamdată nu există detalii despre starea victimei, care a fost preluată de ambulanța SAJ.

Potrivit reprezentanților SAJ Prahova, victima a fost preluată cu arsuri de gradele I, II și III pe aproximativ 40% din suprafața corpului. Băiatul a fost transportat la Spitalul de Pediatrie Ploiești.

„În această după-amiază, polițiștii Serviciului Județean de Poliție Transporturi Prahova au fost sesizați despre faptul că un minor în vârstă de 13 ani s-a electrocutat în timp ce se afla la pescuit la o baltă de lângă Grupa C din Stația CF Ploiești Triaj, după ce ar fi atins cu undița firul de contact al căii ferate electrificate, care se afla în imediata apropiere a bălții.

Minorul a fost preluat de un echipaj medical și transportat la spital pentru îngrijiri medicale. Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă și continuă cercetările în acest caz în vederea stabilirii cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul”, a anunțat, în urma incidentului, IJP Prahova.

Copilul a fost transferat de la spitalul de pediatrie din Ploiești la București.

Victima avea răni pe o suprafață foarte mare și, conform protocolului, nu a rămas internat la Spitalul de Pediatrie Ploiești unde a fost transportat de o ambulanță.

”Copilul a fost diagnosticat cu arsuri de peste 70% din corp”, a declarat pengtru observatorulph.ro dr. Anca Miu, directorul Spitalului de Pediatrie Ploiești.

Potrivit Serviciului de Ambulanță AJ Prahova, minorul a fost transferat la Spitalul Grigore Alexandrescu din București.

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

ULTIMELE ȘTIRI