Canada a aprobat vaccinul Pfizer-BioNTech pentru copiii începând cu 12 ani

Ministerul canadian al Sănătăţii a anunţat miercuri că a autorizat utilizarea vaccinului anticoronavirus produs de Pfizer-BioNTech pentru adolescenţii începând cu vârsta de 12 ani, Canada devenind astfel prima ţară care aprobă vaccinul pentru această grupă de vârstă. Se așteaptă, în zilele următoare, și o decizie a Statelor Unite în acest sens.

Health Canada a conchis că vaccinul este „sigur şi eficient” pentru prevenirea COVID-19 la adolescenţii cu vârste cuprinse între 12 şi 15 ani, după efectuarea unei analize ştiinţifice „riguroase şi independente a datelor cunoscute”, a precizat ministerul într-un comunicat. Ottawa a autorizat iniţial vaccinul pentru persoanele cu vârsta de 16 ani şi peste.

„Autorizarea unui prim vaccin în Canada pentru prevenirea COVID-19 în rândul copiilor marchează un pas important în lupta Canadei împotriva pandemiei”, a declarat dr. Supriya Sharma, consilier medical şef la Health Canada. Ea a confirmat în cadrul unei conferinţe de presă că Canada este prima ţară din lume care a autorizat acest vaccin de la vârsta de 12 ani.

De la începutul pandemiei, circa 20% din cazurile de COVID-19 din Canada au fost raportate la persoanele cu vârsta sub 19 ani, a mai spus ea.

Pfizer-BioNTech a depus, de asemenea, în Statele Unite o cerere de extindere a autorizaţiei de urgenţă a vaccinului pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 12 şi 15 ani, iar decizia Agenţiei pentru Medicamente a SUA (FDA) este aşteptată în următoarele zile.

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI