Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, vineri, că, în contextul discuţiilor la nivel european legate de domeniul energiei, ”este nevoie de un pachet mai amplu de măsuri, nu doar să trecem iarna, ci să beneficiem în perspectivă de energie suficientă şi la preţuri accesibile pentru populaţie”.
Întrebat dacă România ar trebui să aibă un plan pentru reducerea consumului de energie, el a afirmat: ”Eu cred că n-ar fi rău să se elaboreze un plan decent, repet, nu vrea nimeni să stea lumea în frig, dar un plan decent de economisire, cu cap, cu măsură este probabil binevenit”.
Klaus Iohannis a fost întrebat, vineri, la Praga, ce soluţii ar mai putea exista în afară de decuplarea pieţei energiei de cea a gazului, în condiţiile în care preşedintele Comisiei Europene a vorbit şi despre plafonarea preţului gazelor şi dacă această soluţie ar avea suport în rândul liderilor europeni.
“Am discutat ieri, în marja reuniunii, destul de mult cu doamna preşedinte von der Leyen despre aceste chestiuni. Sunt luate în considerare două măsuri. Una este de plafonare a preţului gazului, o măsură care este gândită pe termen relativ scurt, până trecem de iarnă, însă, Comisia trebuie să vină cu detalii elaborate de experţi pentru ca această limitare a preţurilor să nu afecteze pe furnizorii care sunt de partea noastră, de exemplu, Norvegia, care livrează o treime din gazul european”, a afirmat Iohannis.
El a precizat că o altă măsură este creşterea alocării pentru proiectul RePower.
“Cealaltă măsură care este luată în discuţie este creşterea alocării pentru proiectul RePower, adică schimbarea resurselor energetice, şi este o măsură care şi pentru noi ar fi binevenită. Ştiţi deja că recent a fost aprobată o suplimentare pentru România, de aproape 1,5 miliarde de euro pentru RePower, deci pentru diversificarea resurselor energetice. Cred că, în definitiv, este nevoie de un pachet mai amplu de măsuri, nu doar să trecem iarna, ci să beneficiem în perspectivă de energie suficientă şi la preţuri accesibile pentru populaţie”, a explicat preşedintele României.
El a mai fost întrebat dacă s-ar impune ca România să aibă un plan pentru reducerea consumului de energie.
“Eu cred că n-ar fi rău să se elaboreze un plan decent, repet, nu vrea nimeni să stea lumea în frig, dar un plan decent de economisire, cu cap, cu măsură este probabil binevenit”, a explicat Iohannis.
Iohannis a mai fost întrebat dacă s-a discutat despre o soluţie comună la nivelul Europei pentru problema aprovizionării cu gaze şi energie.
“Tema a fost vehiculată de mai mulţi vorbitori, dar cum această întâlnire a comunităţii politice a fost prima, sigur că nu s-a luat o decizie, cum în acest format nici nu se pot lua decizii care devin obligatorii. Este un format de dezbateri, de elaborări de proiecte şi discuţiile pentru prima întrunire au fost bune, dar sigur nu putem să aşteptăm ca o primă întrunire de câteva ore să rezolve probleme care sunt foarte complicate”, a transmis Iohannis.
Sursa: Libertatea Zilei