NICOLETA LUCIU A RENUNȚAT LA IMPLANTURILE CU SILICON. MOTIVUL PENTRU CARE NU ȘI-A MAI DORIT UN BUST GENEROS

Nicoleta Luciu a renunțat definitiv la implanturile mamare. După trei intervenții chirurgicale, ea se bucură acum de un aspect natural și de o formă fizică spectaculoasă la 45 de ani.

După ani de zile în care a avut implanturi mamare, vedeta a decis să revină la forma naturală. Bustul său generos a fost, la un moment dat, rezultatul intervențiilor estetice. Cu timpul însă, Nicoleta a simțit nevoia unei schimbări radicale.

Într-un interviu acordat pentru Cancan.ro, Nicoleta Luciu a povestit cum a luat hotărârea de a-și micșora bustul și, ulterior, de a renunța complet la implanturi. Primele două intervenții au avut loc în Turcia, acolo unde vedeta și-a redus volumul sânilor de la 560 la 340 de mililitri.

„Am fost în Turcia și mi-am micșorat sânii de la 560 la 340, iar acum șase ani am scos total silicoanele. De atunci nu mi-am mai făcut nimic. Acum am sânii naturali”, a declarat Nicoleta. Vedeta susține că se simte mai bine ca oricând și că a redescoperit bucuria de a fi naturală.

Pe lângă intervențiile estetice, Nicoleta a reușit să și slăbească 12 kilograme.

„A trebuit să fac ceva! M-am apucat de slăbit și, după primele șase kilograme, deja filmam pentru podcast. Camera te rotunjește puțin. După ce m-am văzut la prima emisiune, am zis: «La treabă, mai departe!»”, a spus Nicoleta.

În prezent, Nicoleta Luciu se concentrează pe proiectele sale personale. Și-a deschis propria academie de modelling și actorie, iar recent a lansat și un podcast de succes.

Vedeta nu exclude o revenire în televiziune, dar spune că ar accepta doar dacă s-ar îndeplini anumite condiții. Totuși, se declară mulțumită de direcția în care merge acum și de echilibrul pe care l-a găsit între carieră și familie.

Sursa: Tabu.RO

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI