A început Bacalaureatul 2026. Calendar complet, reguli stricte și ce riscă cei care au telefonul asupra lor

Luni, 8 iunie 2026, examenul național de Bacalaureat și-a deschis oficial porțile. Prima probă – evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română (proba A) — se desfășoară astăzi în liceele din toată țara, marcând startul uneia dintre cele mai așteptate și mai temute perioade din viața unui elev de liceu. Peste 130.000 de candidați sunt așteptați să treacă, în această vară, prin filtrul examenului de maturitate, potrivit datelor transmise de Ministerul Educației.

Prima probă – evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română (proba A) — se desfășoară astăzi în liceele din toată țara, marcând startul uneia dintre cele mai așteptate și mai temute perioade din viața unui elev de liceu. Peste 130.000 de candidați sunt așteptați să treacă, în această vară, prin filtrul examenului de maturitate, potrivit datelor transmise de Ministerul Educației.

Probele de competențe (8–17 iunie)

Examenul debutează cu o serie de probe de evaluare a competențelor, care se desfășoară pe parcursul a două săptămâni:

-8–10 iunie. Proba A: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română -10–11 iunie. Proba B: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă (pentru elevii din rândul minorităților naționale) -11–12 iunie. Proba C: Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională -15–17 iunie. Proba D: Evaluarea competențelor digitale

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI