Eurovision 2026 | Mihai Trăistariu, declarații neașteptate după ce România a intrat în finală

Mihai Trăistariu a avut prima reacție, după ce reprezentanta României la Eurovision 2026, Alexandra Căpitănescu, a reușit, cu piesa „Choke Me”, să se califice printre cele 10 țări, ce vor urca pe scenă în finala din 16 mai.

Mihai Trăistariu a spus părerea sa despre calificarea României. „România merită să fie în finală pentru că vocea solistei e foarte bună, a cântat fără greșeală. Am spus asta de mult timp. Eu o cunosc de mică, am tot jurizat-o, am tot văzut-o, am urmărit-o, ea cântă bine.

Eu întotdeauna am punctat că o voce foarte bună ridică piesa și tot momentul și de aceea, când România trimite ceva, trebuie să trimită o voce foarte bună, care să poată susține momentul live”, a spus Mihai Trăistariu pentru Spynews.ro.

„Restul e la mâna universului, habar n-am cum va fi. Eu zic că va fi bine. M-am uitat și la alte piese, unele sunt proaste de tot, dar se votează și politic, trebuie să trecem de toate astea. Eu zic că e un moment bun, chiar e un moment foarte bun, iar cu vocea ei, care ridică piesa, eu zic că va fi bine”, a mai zis el.

De asemenea, Mihai Trăistariu a postat un mesaj pe contul de socializare, unde a dezvăluit cine crede că va câștiga Eurovision 2026, în marea finală din 16 mai. „Australia câștigă. E predicția mea!”, a fost mesajul transmis de Mihai Trăistariu pe contul de socializare.

Sursa: Tabu.RO

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI