„(Importăm gaz, n.r.) în principal din Bulgaria, gaz care vine din Turcia. Poate fi gaz azer. Acolo există o asumare a celor care îl importă că nu există moleculă de gaz rusesc”, a spus ministrul Energiei.
România a pierdut, în ultimele trei luni, peste o jumătate din cantitatea totală de gaze. Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a explicat, miercuri, 12 februarie, la „Apel matinal” de la Radio România Actualități, de ce s-a întâmplat acest lucru, precizând că românii pot sta liniștiți, pentru că nu va fi nicio problemă cu furnizarea gazului.
Potrivit ministrului Energiei, depozitele de gaz s-au golit în toată Europa mai mult decât în anii precedenți, în contextul în care această iarnă a fost mult mai rece.
„Românii trebuie să stea liniştiţi, nu va fi absolut nicio problemă cu furnizarea gazului pentru consumatorii casnici, pentru consumatorii noncasnici, pentru companii. Deci, din acest punct de vedere al securităţii în furnizarea gazului, nu vom avea niciun fel de problemă. E adevărat, sunt zile geroase în care consumul României este mult mai mare decât de obicei”, a spus ministrul Energiei, la „Apel matinal” de la Radio România Actualități.
Ministerul Energiei a anunțat că a trimis corpul de control la Depogaz, una dintre companiile care gestionează depozitele de gaze şi care are în prezent cea mai mică rezervă disponibilă.
„România încă are gaze peste ceea ce impune Uniunea Europeană ca limită de prudenţă, deci undeva la 40,3% per total, însă este la fel de adevărat că în lunile anterioare am observat că s-a extras gaz într-un ritm mai mare decât probabil ar impune-o consumul.
Asta va stabili corpul de control: dacă cineva se face vinovat de faptul că aceste gaze s-au extras mai mult decât ar fi trebuit în condiţii de siguranţă, cu siguranţă va pleca acasă”, a mai spus ministrul.
Sebastian Burduja: România importă gaz în principal din Bulgaria
De asemenea, ministrul Energiei a spus că Rpmânia importă gaz în aceste zile mai ales din Bulgaria. Oficialul a precizat că acest lucru nu este neobișnuit pentru luna februarie, pentru că pe măsură ce sezonul rece se apropie de sfârşit, capacitatea de extracţie a gazului din depozite scade.
„Deci noi, chiar dacă avem acum undeva la 1,3 miliarde de normal metri cubi înmagazinaţi… Iertaţi-mă, 1,26 – ca să dau datele absolut precise -, totuşi nu putem să extragem zilnic mai mult de 18-19 milioane. Producem cam 24. Adunând aceste cifre şi… Diferenţa o acoperim din importuri. Dacă avem un consum de 52, vă daţi seama că 5, 6, 10 milioane de normal metri cubi sunt gaze de import.
(Importăm gaz, n.r.) în principal din Bulgaria, gaz care vine din Turcia. Poate fi gaz azer. Acolo există o asumare a celor care îl importă că nu există moleculă de gaz rusesc. Sigur că moleculele nu au steag, dar cel puţin avem un angajament contractual că nu e vorba de gaz rusesc. Deci pe la Kardam – Negru Vodă, aşa se cheamă acest punct de interconexiune de gaze care vin pe la sudul României şi sigur că ne acoperă şi consumul propriu”, a continuat ministrul.
România a ajutat Republica Moldova
Totodată, Sebastian Burduja a precizat că România a ajutat Republica Moldova după oprirea tranzitului gazului rusesc prin Ucraina.
„E adevărat, de asemenea, şi trebuie spus, că noi am considerat corect să ajutăm şi fraţii noştri de peste Prut, deci mai ales după 1 ianuarie, când tranzitul gazului rusesc prin Ucraina a fost stopat, Republica Moldova a depins foarte mult de gazul românesc. Practic, am ţinut lumina aprinsă la Chişinău şi am reuşit să le asigurăm fraţilor noştri condiţii corecte în locuinţele lor.
Sigur că aceste exporturi au fost făcute în termeni comerciali, nu a dat nimeni acest gaz pe gratis, dar a impus o presiune adiţională asupra propriilor noastre rezerve de gaz şi asupra sistemului românesc”, a spus ministrul.