SURSE: Morții de la Spitalul Pantelimon ar putea fi dezgropați pentru noi expertize

Decizie de ultimă oră, în dosarul deceselor suspecte de la secția de Terapie Intensivă a Spitalului Sfântul Pantelimon, din Capitală.

Surse au declarat pentru REALITATEA  că exist o posibilitate ca să fie dezgropați morții de la Terapie Intensivă pentru noi expertize. 

Anchetatorii au început vineri dimineață audierile în dosarul penal deschis în urma valului de morți suspecte de la Spitalul „Sfântul Pantelimon” din Capitală. Cazul a ajuns în atenția opiniei publice în urma acuzațiilor lansate de un asistent medical, potrivit cărora, în perioada 4-7 aprilie în Secția de Anestezie-Terapie Intensivă (ATI) a spitalului ar fi decedat 17 pacienți.

Potrivit sursei citate, decesele ar fi survenit în urma reducerii dozei de Noradrenalină, medicament care îi ține în viață pe bolnavii intubați. Tot vineri dimineață, la unitatea medicală urma să ajungă și Corpul de control al ministrului Alexandru Rafila. La anchetă participă, de asemenea, și Colegiul Medicilor. 

Purtătorul de cuvânt al Parchetului Tribunalului București (TB), Alexandru Anghel, a declarat, vineri dimineață, pentru HotNews.ro că audierile au început la ora 9.00, la Serviciul Omoruri al Poliției Capitalei.

Conform sursei citate, la audieri au fost chemate mai multe asistente medicale. Ulterior, la audieri ar urma să participe și medicii de la unitatea medicală, dar și rudele persoanelor decedate. 

Managerul Spitalului Sfântul Pantelimon răspunde acuzațiilor. Cum se apără în scandalul celor 17 morți suspecte de la ATI

Tot vineri, la Spitalul Sf. Pantelimon urma să ajungă o echipă a Corpului de Control al ministrului Sănătății, însoțită de un reprezentant al Colegiului Medicilor București.

La acest moment, sunt în desfășurare patru anchete în acest caz – a Parchetului Tribunalului București, a Ministerului Sănătății, a spitalului și a Colegiului Medicilor București, care a anunțat că „s-a autosesizat şi a demarat cercetarea coordonată de Departamentul de Jurisdicţie Profesională”.

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI