Vremea 9 aprilie: Temperaturi de vară în țară, unde va fi cel mai cald

Vremea în data de 9 aprilie vine cu temperaturi de vară.

Astazi, vremea va fi predominant frumoasă, cu valori termice semnificativ mai ridicate față de normele perioadei în cea mai mare parte a țării.

Astfel, temperaturile maxime se vor încadra între 22 și 29 de grade, ușor mai mici pe litoral și în deltă. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab și moderat, cu ușoare intensificări în sudul Banatului și izolat în Moldova și pe crestele montane. Dimineața vor fi condiții de ceață pe litoral, în deltă și în zonele depresionare.

În București, vremea va fi frumoasă și caldă pentru această dată. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 25 de grade.

La munte, vremea va fi predominant frumoasă, cu valori termice semnificativ mai ridicate față de normele perioadei. Cerul va fi variabil, mai mult senin noaptea, iar vântul va sufla slab și moderat, cu ușoare intensificări pe creste. Valorile termice vor fi în creștere față de ziua precedentă în cea mai mare parte a zonei montane. 

 
 
 

Sursa: Newsinn

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI