ANM – Coduri galben și portocaliu de vânt în toată țara

Două coduri au fost emise de ANM, marți dimineața. 

AVERTIZARE METEOROLOGICĂ: COD GALBEN
Interval de valabilitate: 2 aprilie, ora 08 – 2 aprilie, ora 22
Fenomene vizate: intensificări ale vântului, vijelii

Pe parcursul zilei de marți (2 aprilie) vântul va avea intensificări susținute în toată țara, cu viteze de 55…65 km/h, iar local de 70…80 km/h. Pe alocuri se vor semnala vijelii. În zona montană înaltă, rafalele vor depăși 90…110 km/h.

În zona montană înaltă, în general la altitudini de peste 1600 m se vor semnala precipitații mixte, iar în Munții Apuseni și în nordul Carpaților Orientali se vor acumula cantități de apă de 10…20 l/mp.

COD PORTOCALIU
Interval de valabilitate: 2 aprilie, ora 08 – 2 aprilie, ora 18
Fenomene și zone vizate: intensificări susținute ale vântului

Vântul va avea intensificări susținute în județele Satu Mare, Sălaj, Maramureș, Cluj, Alba, Bistrița-Năsăud, Suceava, Neamț și Botoșani, iar mai ales după-amiaza și în județele Teleorman, Giurgiu, Ilfov și municipiul București, Călărași, Ialomița, Prahova, Buzău, Brăila și zona continentală a județelor Constanța și Tulcea. Vor fi viteze în general de 80…85 km/h, iar la altitudini mari în zonele montane, rafalele vor depăși 120 km/h.

 

 

Imagine

 

Sursa: Newsinn

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI