Legea pensiilor 2024. Se iau în calcul noi venituri obținute în câmpul muncii pentru ca pensiile să crească

Noua Lege a pensiilor va lua în considerare, la calculul final, și veniturile brute  care includ și sporurile cu caracter nepermanent, ca de exemplu al 13-lea salariu sau diferite prime și sporuri pe care salariații le-au primit sporadic în activitate și nu au avut caracter permanent.

Daniel Baciu, șeful Casei Naționale de Pensii Publice, a explicat în cadrul unei intervenții televizate care este noutatea din legea pensiilor care le va aduce mai mulți bani românilor.

Baciu a punctat că în procesul de recalculare se va ține cont și de veniturile brute care includ și sporurile cu caracter nepermanent, ca de exemplu al 13-lea salariu sau diferite prime și sporuri pe care salariații le-au primit sporadic în activitate și nu au avut caracter permanent.

Potrivit Ministerului Muncii, noua lege a pensiilor va permite ca aproximativ trei milioane de români să beneficieze de majorări. În plus, chiar și pentru cei a căror pensie ar fi trebuit să scadă în urma recalculării, acest lucru nu se va întâmpla, astfel încât pensia va rămâne la nivelul cel mai favorabil pentru ei.

„Pensia minimă a crescut de la 1 ianuarie și are același principiu de majorare, de indexare, la fel cu valoarea punctului de pensie. În prezent este la valoarea de 1281 RON, a crescut și ea cu 13,8% la 1 ianuarie, exact cum a crescut și punctul de pensie. Noi urmărim prin această lege, cu noua formulă de calcul, pentru că acel număr de puncte care este același pentru toți, recalculat strict pe contributivitate, se înmulțește cu o valoare fixă, valoarea punctului de referință, rezultând aceleași pensii. Practic, la același număr de puncte avem aceeași pensie. La contributivitatea egală va trebui să avem pensii egale în plată.(…) În urma acestei recalculări nicio pensie nu va scădea. Am pus foarte clar o prevedere ca oamenii să nu sufere și să rămână în continuare cu pensia cea mai avantajoasă în plată”, a explicat Daniel Baciu la un post TV.

Sporurile cu caracter nepermanent vor fi luate în calcul pentru pensii începând din septembrie

Șeful Casei Naționale de Pensii anunță că există și o noutate în noua lege a pensiilor care va fi în folosul beneficiarilor. „Există și o noutate în noua lege a pensiilor, faptul că acele venituri brute care includ și sporurile cu caracter nepermanent, și aici mă refer la al 13-lea salariu, la acordul global, la diferite prime și sporuri pe care le-au primit sporadic în activitate și nu au avut acel caracter permanent, lună de lună. Aceste sporuri nu sunt în prezent luate în calcul, pentru că nu au această frecvență de caracter permanent, și noi intenționăm ca de la 1 septembrie să le luăm în calcul la calculul pensiilor, cu condiția ca asupra acestor sporuri să se fi datorat și să se fi achitat contribuții de asigurări sociale”, a declarat Daniel Baciu, potrivit sursei citate.

Baciu a punctat că unul din cele mai mari riscuri pentru pierderea acestor sume în recalculare se refereau în special la acordul global, în contextul în care adeverința pe care o eliberează un angajator putea stipula sume mai mici decât cele trecute în cartea de muncă. „Noi am specificat foarte clar în lege și în norme că dacă vin cu asemenea adeverințe, cu sume mai mici, pensia lor să nu scadă. La fel ca și la recalculare, pe noua formulă de calcul, să rămână cu cuantumul cel mai avantajos în plată. Sporurile se vor lua în calcul de la 1 septembrie, pentru cei care vor ieși după 1 septembrie, dar și pentru toți pensionarii în plată care fie au aceste sporuri în dosarele de pensie și nu mai trebuie să meargă să își ia aceste adeverințe, pentru că ele se află în dosar, și noi le calculăm din oficiu, iar cei care nu le au, vorbim de pensionarii în plată, trebuie să meargă să își obțină aceste adeverințe de la angajatorii pe unde și-au desfășurat activitatea. Aceste sporuri sunt valabile și pentru pensionarii în plată, este foarte clar specificat în lege, că și pentru pensionarii aflați în plată cât și pentru viitorii pensionari”, a mai spus șeful CNPP.

Când se va ține cont de noile măsuri în calcularea pensiilor

Practic, potrivit explicațiilor oferite de șeful Casei Naționale de Pensii, sporurile cu caracter nepermanent for trebui luate în calcul în șase luni de la data intrării în vigoare a noului cadru legislativ.

„Așa cum am spus, o parte din ele sunt deja în dosare și noi le facem automat, pentru ceilalți așteptăm ca după data de 1 septembrie să le depună la Casele teritoriale de Pensii unde își iau domiciliul. Banii aceștia au fost prinși în buget odată cu adoptarea bugetului, la sfârșitul anului trecut, este vorba pentru anul acesta de 25 de miliarde în plus față de anul trecut, strict pentru acest proces de recalculare cât și pentru indexarea de la 1 ianuarie cu 13,8%, avem acești bani în buget, oamenii vor primi integral drepturile cuvenite în urma recalculării”, a adăugat Daniel Baciu.

Sursa: Newsinn

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI