România ar putea să cumpere un avion prezidențial

România ar putea cumpăra avion prezidențial după scandalul pe secretizarea deplasărilor lui Klaus Iohannis. Anunțul vine chiar de la premierul României. Marcel Ciolacu spune că avionul ar putea fi folosit și în alte situații, nu doar de către președinte. Între timp, Klaus Iohannis s-a întors din turneul african și se pregătește pentru o altă vizită externă: șeful statului va merge la începutul lunii decembrie în Dubai. 

„Un stat de mărimea României ar trebui să aibă aeronavă prezidențială. Ar trebui o aeronavă prezidențială care nu este folosită numai de către președintele României folosită în ședințele comune ale Guvernelor. Știți că și aeronavele lui Ceaușescu erau folosite și de către sportivi”, a spus Marcel Ciolacu.

România nu mai are avion prezidențial din 2010. Pentru câțiva ani, politicienii au folosit aeronave închiriate de TAROM. Așa a făcut și Klaus Iohannis la începutul primului său mandat. În ultimii ani, însă, președintele a optat pentru aeronave de lux de la companii din străinătate. Costurile sunt secretizate.

Klaus Iohannis s-a întors din turneul său african, care a durat aproximativ 10 zile.

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI