MAE a emis o ATENȚIONARE DE CĂLĂTORIE pentru Franța. Au fost emise Coduri roşu şi portocaliu de inundații

Prăpăd în Franța în următoarele 36 de ore provocat de furtuni! Meteorologii au emis deja Coduri roşu şi portocaliu de inundații. Drept urmare, MAE a transmis o atenționare de călătorie românilor care intenționează să călătorească în această țară europeană.

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Republica Franceză că agenţia locală de meteorologie a anunţat emiterea unui cod roşu de inundaţii pentru departamentul Pas-de-Calais şi un cod portocaliu de inundaţii pentru departamentul Nord, pentru următoarele 36 ore.

Potrivit MAE, de asemenea, pentru alte 5 departamente (Deux—Sévres, Charante-Maritime, Charante, Dordogne, Gironde), a fost emis un cod portocaliu de vânt, ploi abundente şi inundaţii.

”Autorităţile franceze recomandă cetăţenilor să urmărească evoluţia fenomenelor meteorologice, să evite zonele afectate, condiţiile de circulaţie putând fi extrem de dificile la nivelul reţelei rutiere şi/sau feroviare. De asemenea, pot fi posibile întreruperi ale curentului electric, alunecări de teren şi prăbuşiri ale unor diguri sau poduri”, a transmis MAE.

Cetăţenii români se pot informa în timp real în legătură cu situaţia meteorologică accesând pagina de internet www.meteofrance.com, iar în ceea ce priveşte circulaţia feroviară, pot regăsi informaţii actualizate consultând site-ul SNCF: https://www.sncf.com/fr/tempeteciaran.

Ministerul Afacerilor Externe informează că cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Consulatului General al României la Paris: +33147052966 şi +33147052755.

De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie următoarele telefoane de permanenţă, în funcţie de circumscripţia consulară de reşedinţă, astfel:

• Consulatul General al României la Paris: +33680713729;

• Consulatul General al României la Marsilia: +33610027164;

• Consulatul General al României la Lyon: +33643627736;

• Consulatul General al României la Strasbourg: +33627050022.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de Internet: http://paris.mae.ro, https://cgparis.mae.ro/, http://lyon.mae.ro, http://marsilia.mae.ro, http://strasbourg.mae.ro, www.mae.ro şi reaminteşte faptul că cetăţenii români care se deplasează în străinătate au la dispoziţie aplicaţia „Călătoreşte în siguranţă” (www.mae.ro/app_cs), care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie.

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI