Guvernul interzice gospodăriilor țărănești să mai vândă porci și carne de porc

Lovitură uriașă pentru crescătorii de porci! Fermierii nu vor mai avea voie să-și vândă animalele, dar și produsele din carne. Această decizie vine chiar din partea guvernanților. Mai mult, acum, fermierii sunt nevoiți să declare animalele la primărie. Totul în condițiile în care 70% din carnea de porc vândută în magazine provine din import. 

Guvernul, prin Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, a decis să interzică populației să mai vândă porci și produse din carne de porc. Nici măcar îndeplinirea unor așa-zise standarde de biosecuritate nu va mai permite gospodăriilor populației să vândă porcii crescuți în curte, exploataţiilor nonprofesionale de subzistenţă fiindu-le interzisă comercializarea.

Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) a emis un ordin ce conține o serie de reguli și interdicții pentru crescătorii de porci care dețin animale pentru consum propriu. Aceștia nu au voie să vândă porcii și sunt obligați să declare animalele la Primărie, în Registrul Agricol.

Ordinul a fost publicat în dezbatere publică pe site-ul propriu al ANSVSA, în data de joi, 27 iulie, și are ca scop aprobarea condițiilor și cerințelor de biosecuritate pentru exploatațiile de creștere a porcinelor din România. Cu toate acestea, documentul nu este încă în vigoare și necesită publicarea oficială în Monitorul Oficial pentru a fi aplicat în gospodării.

În ordin se spune clar că se interzice „comercializarea porcinelor și a produselor provenite de la aceștia” din exploataţiile noncomerciale de porcine, așa cum sunt definite la art. 3 lit. m) din Legea nr. 122/2023.

Conform Legii 122, exploatațiile noncomerciale sunt definite astfel: „Exploataţie noncomercială de porcine – exploataţie nonprofesională de subzistenţă, înregistrată în SNIIA, deţinută de persoane fizice, în care porcii sunt crescuţi pentru îngrăşare şi sacrificare pentru consum familial”.

Crescătorii de porci trebuie să asigure adăposturi împrejmuite pentru porcine, astfel încât să se evite orice contact între animalele deținute și alte porcine din alte exploatații sau animale sălbatice.

De asemenea, adăposturile de porcine trebuie să fie construite astfel încât să se poată efectua ușor curățenia și dezinfecția, scrie agrointel.ro. Crescătorii trebuie să asigure condiții pentru spălarea și dezinfectarea mâinilor și încălțămintei la intrarea și ieșirea din spațiile în care sunt ținute porcinele.

În ceea ce privește accesul vizitatorilor, acesta trebuie limitat în spațiile unde sunt ținute porcinele. De asemenea, persoanele care au avut contact cu mediul silvatic sau cu alte porci domestici din alte exploatații de porcine nu au voie să intre în spațiile cu porcine pentru cel puțin 48 de ore, cu excepția personalului sanitar veterinar care își desfășoară atribuțiile de serviciu, dar care trebuie să fie echipat corespunzător și să ia toate măsurile necesare pentru a evita difuzarea bolii de la o exploatație la alta.

De asemenea, crescătorii trebuie să asigure împrejmuirea și protecția spațiilor în care sunt ținute furajele și așternutul acestora. Porcinele pot fi hrănite cu nutrețuri vegetale doar după trecerea unei perioade de cel puțin 30 de zile de la recoltare, iar paiele pentru așternut pot fi utilizate doar după trecerea unei perioade de cel puțin 90 de zile de la recoltare.

Un alt aspect important este faptul că resturile menajere care conțin urme de carne sau produse din carne de porc sau mistreț, mai ales apa rezultată de la spălarea cărnii de porc, nu trebuie administrate în hrana porcilor.

Sursa: Realitatea Financiara

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI