Accident grav în Brașov! Cinci tineri răniți după ce mașina în care se aflau s-a răsturnat în prăpastie, pe drumul spre Poiana Brașov

Grav accident rutier, noaptea trecută, în Brașov. O mașină în care se aflau 5 tineri s-a răsturnat într-o prăpastie.

În jurul orei 02.45, polițiștii Biroului Rutier Brașov au fost sesizați cu privire la faptul că, pe strada Calea Poienii din municipiul Brașov, ar fi avut loc un accident rutier în care a fost implicat un autovehicul. 

Din primele cercetări efectuate, polițiștii au stabilit faptul că autoturismul, care circula spre Poiana Brașov, a părăsit partea carosabilă într-o curbă la dreapta, din dreptul „Turnului Alb”, după care s-ar fi răsturnat într-o prăpastie. 

În urma accidentului, a rezultat vătămarea corporală a cinci persoane, care s-ar fi aflat în autoturism, trei dintre ele fiind transportate la o unitate spitalicească de către echipajele medicale prezente la fața locului. 

Conducătorul auto, un tânăr de 19 ani, din localitatea Câmpineanca, județul Vrancea, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. 

În continuare, polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cauzelor producerii evenimentului. 

”Azi noapte, la ora 02.46, am fost anunțați de producerea unui accident pe DN 1E, pe drumul dintre localitatea Brașov și Poiana Brașov – un autoturism s-a răsturnat. 

În urma accidentului au rezultat 5 victime. 

 
 

 

 
 
 
00:00
 
 
 

 

La fața locului s-au deplasat un echipaj de descarcerare, 2 echipaje SMURD, o ambulanță SAJ, un echipaj cu apă și spumă. 

S-a intervenit pentru acordarea asistenței medicale celor 5 persoane și pentru asigurarea măsurilor necesare. 

Toate victimele erau conștiente”, informează autoritățile.  

Sursa: Mediafax

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI