Klaus Iohannis, despre aderarea României la Schengen: Există posibilitatea ca această decizie să fie amânată cu o lună sau cu două luni

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri la Riga, că termenul final pentru decizia privind aderarea României la Schengen nu este 8 decembrie, când are loc Consiliul JAI, ci este data la care poate fi discutată posibilitatea intrării în Schengen a ţării noastre.

„România e pregătită de 11 ani. Acest lucru a fost demonstrat acum 11 ani. Totuşi, anii au trecut şi am reluat cu insistenţă solicitările pentru a finaliza acest demers. Au existat în spaţiul european câteva solicitări care se refereau la noi. Una a fost să fie terminat, finalizat procesul MCV, lucru care s-a întâmplat ieri, când Comisia Europeană a decis că s-a terminat MCV, fiindcă România a a atins toate obiectivele. A doua chestiune a fost ridicată de mai multe voci – oare România mai e pregătită să adere la Schengen? A existat o misiune de evaluare la care au fost experţi. Au venit, au verificat şi au scris un raport nu pozitiv, ci foarte pozitiv. S-a dorit pe anumite sectoare încă o aprofundare a acestei verificări. Raportul este foarte pozitiv şi îndeplinim toate, toate cerinţele pentru a deveni parte a Schengen”, a declarat Klaus Iohannis, într-o declaraţie de presă comună susţinută, miercuri la Riga, cu preşedintele Republicii Letonia, Egils Levits.

Şeful statului a adăugat că sunt politicieni din Austria care au ridicat problema aderării României la Schengen din cauza că ţara noastră are un număr mare de migranţi care ajung în centrul Europei fără a fi controlaţi la frontierele externe ale UE.

„România nu a fost, nu e şi nu va fi o ţară care generează migraţia sau permite migraţia necontrolatră. Am auzit şi eu că partea austriacă a venit cu nişte date care, după părerea noastră, trebuie să fie foarte atent verificate. Repet, prin România nu a existat, nu există şi nu va exista un flux migratoriu necontrolat. Noi ştim de unde vin migranţii şi pe unde trec şi în discuţii între experţi aceste lucruri vor fi explicate şi părţii austriece. Cert este că nu prin România vin aceşti migranţi care creează îngrijorări pe care le putem înţelege în Austria. Ruta balcanică e problematică. Noi am luat toate măsurile. România nu e parte a rutei balcanice de migranţie necontrolată. România are potenţial, are capacitatea de a veni în sprijinul austriecilor pentru a domoli acest flux”, a mai precizat preşedintele Iohannis.

Preşedintele României a adăugat că ministrul Afacerilor Interne Lucian Bode, va merge la Viena pentru a avea întrevederi şi discuţii tehnice cu omologul austriac.

„Cred că s-a vehiculat prea repede termenul de 8 decembrie ca un fel de termen final ceea ce nu este. 8 decembrie este prima posibilitate când această chestiune poate fi discutată. Interesul meu, al nostru este ca atunci când se votează să avem un vot clar pentru accesul la Schengen. Nu este util pentru absolut nimeni să forţăm un vot care nu este, poate, cel aşteptat. Asta apropo de data de 8 decembrie. Şansele României sunt relativ bune. Avem şanse bune să fim acceptaţi în spaţiul Schengen, dar nu există o garanţie pentru asta. Sunt state membre care mai au întrebări pentru noi, pentru sistemul Schengen. Sunt întrebări legitime şi noi suntem dispuşi şi pregătiţi să dăm răspunsurile. Aşa putem să răspundem prietenilor olandezi că MCV e ridicat şi aceasta nu mai este o barieră. Nu avem flux migratoriu. Asta pentru prietenii austrieci. Iar cei din Suedia care au avut întrebări care s-au referit mai mult la colaborarea poliţienească putem să le spunem nu doar că suntem pregătiţi, aşa psihic. Suntem pregătiţi cu oameni şi au existat până acum programe cu rezultate bune. Suntem dispuşi să le extindem. (…) Este de dorit ca, până la Consiliul JAI, toate aceste întrebări să primească răspuns şi să existe o înţelegere. Însă vreau să fiu foarte clar – dacă din varii motive nu vom reuşi până pe 8 decembrie să avem o certitudine că lucrurile sunt clare, există posibilitatea ca această decizie să fie amânată cu o lună sau cu două luni, până când toate întrebările primesc răspunsuri clare şi corecte şi toată lumea va fi convinsă că nu suntem o vulnerabilitate, ci am fi un câştig real pentru spaţiul Schengen”, a concluzionat şeful statului.

Sursa: Mediafax

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI