Un medic de la Spitalul Județean de Urgență Pitești a fost reținut după ce ar fi luat mită de la cel puțin 20 de pacienți.
Serviciul Județean Anticorupție Argeș, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș, a făcut astăzi două percheziții la sediul Spitalului Județean de Urgență Pitești, unde își desfășoară activitatea un medic primar, care are calitatea de suspect într-un dosar penal în care se efectuează cercetări pentru luare de mită în formă continuată și dare de mită, informează DGA.
Până în prezent, din probatoriul administrat, rezultă că medicul a primit de la un număr de cel puțin 20 de persoane, având calitatea de pacienți sau aparținători ai acestora, diferite sume de bani sau bunuri, în legătura cu exercitarea actului medical.
Medicul a fost reținut pentru 24 de ore.
Sursa: Mediafax