Ministerul Sănătăţii: 7.500 de cazuri noi de COVID-19. Au fost raportate 42 de decese

Ministerul Sănătăţii (MS) a anunţat miercuri că în ultimele 24 de ore au fost înregistrate 7.500 de cazuri noi de COVID-19, mai mult decât dublu faţă de ziua precedentă Totodată, au fost raportate 42 de decese, toţi cei decedaţi având şi alte afecţiuni asociate.

„În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 7.500 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), cu 3.900 mai multe faţă de ziua anterioară. 1.492 din cazurile noi din 24 de ore sunt ale unor pacienţi reinfectaţi, testaţi pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare”, a transmis MS.

În Bucureşti au fost raportate 948 de cazuri noi, în Timiş – 487, Cluj – 471, în Braşov – 387, în Iaşi – 311. Un număr de 18 judeţe au sub 100 de cazuri fiecare.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 354 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

În unităţile sanitare de profil, numărul de persoane internate în secţii cu COVID-19 este de 3.701 cu 274 mai puţine faţă de ziua anterioară. De asemenea, la ATI sunt internate 274 persoane, cu 6 mai puţine faţă de ziua anterioară. Din cei 274 pacienţi internaţi la ATI, 243 sunt nevaccinaţi.

Din totalul pacienţilor internaţi, 476 sunt minori, 472 fiind internaţi în secţii, cu 80 mai puţini faţă de ziua anterioară şi 4 la ATI, cu 1 mai mult decât în ziua anterioară.

Până miercuri, 66.417 persoane diagnosticate cu infecţie cu SARS-CoV-2 au decedat.

În intervalul 16.08.2022 (10:00) – 17.08.2022 (10:00) au fost raportate de către INSP 42 decese (23 bărbaţi şi 19 femei), dintre care 2 raportate anterior intervalului de referinţă.

Dintre cele 42 decese, 4 au fost înregistrate la categoria de vârstă 50-59 de ani, 11 la categoria de vârstă 60- 69 de ani, 14 la categoria de vârstă 70-79 de ani şi 13 la categoria de vârstă peste 80 de ani.

Toţi pacienţii decedaţi prezentau comorbidităţi şi 14 erau vaccinaţi.

În ultimele 24 de ore au fost efectuate 5.036 teste RT-PCR ( 3.168 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 1.868 la cerere) şi 23.626 teste rapide antigenice. Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 13.379.741 teste RT-PCR şi 11.038.930 teste rapide antigenice.

Sursa: Mediafax

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI