Simona Halep, după victoria de la Toronto: Înseamnă enorm pentru mine. Mulţumesc fanilor români, m-au făcut să mă simt ca acasă

Simona Halep a postat, luni, un mesaj pe Facebook, în care spune că victoria de la Toronto înseamnă enorm pentru ea şi a mulţumit fanilor pentru că au făcut-o să se simtă ca acasă.

„Această victorie înseamnă foarte mult pentru mine. M-am reîntors din punct de vedere mental din aprilie anul acesta. După ce am ajuns în semifinalele de la Wimbledon, câştigarea trofeului de aici este un alt pas mare. Mulţumiri speciale românilor de aici din Toronto care m-au facut să mă simt ca acasă! Atmosfera de pe teren a fost incredibilă datorită vouă. Sunt recunoscătoare. Acum câteva luni nu mă puteam gândi că voi putea ridica din nou acest trofeu, Patrick Mouratoglou îţi mulţumesc că eşti alături de mine şi că m-ai făcut o jucătoare mai bună. Acest lucru s-a întâmplat pentru că ai avut încredere că încă mai pot face lucruri bune pe terenul de tenis. Şi în sfârşit, mulţumesc echipei mele pentru munca de zi cu zi, lui Arnaud Restifo şi Candice”, a scris Simona Halep, pe Facebook.

Simona Halep, locul 15 WTA şi cap de serie 15, a câştigat, duminică, turneul de categorie WTA 1000 de la Toronto, cu premii totale de 2,5 milioane de dolari. Pentru Halep este al 24-lea trofeu la simplu în circuit. Românca va urca pe locul 6 WTA.

În finala de la Toronto, Halep a învins-o pe Beatriz Haddad Maia (Brazilia, numărul 24 mondial), scor 6-3, 2-6, 6-3.

În primul set, Halep s-a impus cu 6-3 revenind după ce a fost condusă cu 3-0. Românca a făcut de trei ori break, iar adversara sa o dată.

În al doilea set, Haddad Maia a fost constantă 1-0, 2-0, 3-0, 4-0, 4-1, 5-1, 5-2, 6-2 a fost evoluţia scorului, brazilianca reuşind două breakuri.

Setul decisiv a fost câştigat de Halep cu 6-3, după ce adversara sa a pierdut de două ori pe propriul serviciu şi românca o dată.

Meciul s-a încheiat în două ore şi 18 minute.

Titlurile WTA de simplu câştigate până acum de Halep sunt: 24 – Toronto (WTA 1000), Melbourne (WTA 250) – 2022, Roma (Premier 5), Praga (WTA International), Dubai (Premier) – 2020, Wimbledon (Grand Slam) – 2019, Montreal (Premier 5), Roland Garros (Grand Slam), Shenzhen (WTA), toate trei în 2018, Madrid (Premier Mandatory), în 2017, Montreal (Premier 5), Bucureşti (WTA), Madrid (Premier Mandatory), toate trei în 2016, Shenzhen (WTA), Dubai (Premier 5), Indian Wells (Premier Mandatory), toate trei în 2015, Doha (Premier 5), Bucureşti (WTA), ambele în 2014, Nurnberg (WTA), ‘s-Hertogenbosch (WTA), Budapesta (WTA), New Haven (Premier), Moscova (Premier) şi Sofia (turneul „mic” al campioanelor), toate cele şase în 2013.

Ca urmare a succesului din Canada, Halep va urca pe locul 6 WTA.

Românca a obţinut un premiu de 439.700 de dolari şi 900 de puncte.

Sursa: Libertatea Zilei

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI