Se visa șofer profesionist și s-a pregătit pentru examenul auto cu câteva pahare de alcool. Un bărbat de 60 de ani din județul Dolj s-a prezentat la proba pentru obținerea permisului de conducere, categoria C, mirosind puternic a alcool.
Polițistul examinator a cerut să fie testat. Rezultatul – 0,44 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Candidatul a fost condus la spital pentru recoltarea de probe biologice și anunțat, pe loc, că a picat examenul.
Sursa: Mediafax