Iohannis : Ultimele săptămâni au fost foarte intense pentru România

Președintele Klaus Iohannis a declarat, marți, într-o conferință de presă la Palatul Cotroceni, că în ultimele săptămâni România a obținut rezultate „bune pentru România” în politica externă și cea de securitate.

Șeful statului a spus că acestea „nu au venit de la sine și nu au căzut din cer”, ci sunt rezultatele „Administrației Prezidențiale, Externele”, ale Guvernului și ale reprezentanțelor țării din afară.

„Ultimele săptămâni au fost foarte intense pentru România și, dacă vorbim despre politica externă și despre politica de securitate a României, pot să spun că au fost săptămâni foarte bune.

Dacă ne gândim doar la ultimele două întâlniri mari, care au avut loc săptămâna trecută, Summitul NATO de la Madrid, și cu o săptămână înainte, Consiliul European, cred că ne amintim, majoritatea dintre noi cu plăcere, de rezultatele bune care au fost obținute de România pentru România.

N-aș vrea să repet ceea ce am spus și de la Bruxelles, și de la Madrid, dar cred că este potrivit să repet că aceste întâlniri au făcut România mai sigură, mai vizibilă și au dovedit un lucru care a fost discutat de multe ori, și acum cred că răspunsul este pe măsură: România este un actor foarte implicat în politica europeană și în politica de securitate.

Românii sunt mai bine apărați, România este mai bine protejată și, dacă ne uităm și la Vecinătate, faptul că Ucraina, dar, remarcabil, și Moldova au primit statutul de candidat pentru a intra în Uniunea Europeană, ne dăm seama că și pe acest palier, pentru România, evoluția a fost una deosebit de pozitivă.

Aceste rezultate nu au venit de la sine și nu au căzut din cer. Aceste rezultate sunt rezultatele unei echipe mari – și Administrația Prezidențială, Externele, Guvernul, reprezentanțele noastre, foarte multă lume a lucrat foarte mult timp. Ca să fie foarte clar, aceste rezultate au fost muncite și folosesc acest prilej pentru a-mi exprima mulțumirea față de toți cei care s-au implicat pentru a obține aceste rezultate.

Dacă dumneavoastră aveți întrebări, legate de aceste teme extrem de importante, de politică externă și de securitate, sau de alte teme”, a afirmat Klaus Iohannis la Palatul Cotroceni.

 

Sursa: Libertatea Zilei

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI