Mugur Isărescu, anunț îngrijorător: Avem, din iulie 2021, o creștere extrem de rapidă a prețurilor. Avem o problemă fiscală de ani buni

În prima sa ieșire publică după ce INS a anunțat o inflație de aproape 14% în luna aprilie, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a susținut că România nu mai e pe primul loc la acest capitol în UE, unele țări, inclusiv din Zona Euro, având o inflație mai mare. Isărescu a mai spus că nu ne ajută extraordinar de mult faptul că suntem mai puțin depedenți de petrolul și gazele rusești.

Șapte – opt țări, unele din Zona Euro, au inflație mai mare decât România. Lituania, de exemplu, se aproapie de 16%, iar Estonia în jur de 15%. Isărescu a spus că și în Bulgaria inflația e mare, dar această țară nu are deficitele fiscale pe care le are România.

„Avem din iulie 2021 o creştere extrem de rapidă a preţurilor, fapt ce reflectă un şoc puternic sau un fenomen de criză, înseamnă o creştere într-o perioadă scurtă, bineînţeles că reflectă un fenomen advers cu totul şi cu totul deosebit. În spatele acestei creşteri a preţurilor, ca şi din mai toate ţările europene, e o creştere a costurilor de producţie şi, în special, a preţurilor la energie. Se mai adaugă adâncirea sincopelor din lanţurile internaţionale de valoare adaugată cauzate de sancţiuni, reticenţa companiilor vizavi de relaţiile comerciale cu Rusia şi iminenţa unor noi seturi de măsuri în trimestrul 1.

România nu mai e pe locul 1 la inflaţie în UE, avem vreo 7-8 ţări înaintea noastră, inclusiv ţări din Zona Euro. Nu mă refer numai la ţările baltice, toate au inflaţie semnificativ mai mare decât România, dar e vorba şi de Cehia, în mod curios Olanda. În cazul Olandei explicaţia nu e uşoară pentru că au gaze în Marea Nordului, dar Olanda face parte din ţările care au mers cel mai mult în direcţia unei economii verzi. Dacă ar fi fost numai ţiţeiul sau numai electricitatea… s-au cumulat toate”, a explicat Isărescu.

Acesta a mai precizat că nu ne-ar strica mai multă calmitate, deoarece exagerările nu ne fac bine. Guvernatorul BNR a mai susținut că, fiind o economie deschisă, „nu noi stabilim prețurile” la petrol, energie sau gaze.

„Dacă vrei să protejezi cu subvenţii trebuie să ai o situaţie fiscală solidă. Nu este cazul României. Avem o problemă fiscală de ani buni, fiscal bugetară, şi nu avem de unde să mai reducem impozite sau să acordăm ajutoare şi sprijinul acestora, schemele de compensare s-au făcut cu anumite costuri. Faptul că depindem mai puțin de gaze și petrol din Rusia, ne ajută, dar nu suficient, ca să contracarăm impactul. Nu suntem independenți nici la gaze, și nici la petrol”, continuat acesta.

Despre solicitarea de a fi reduse din impozite, acesta a spus: „Păi, de unde? Suntem în situația în care suntem… De unde să mai reduci când veniturile fiscale în PIB au scăzut sub 30%?”, a mai declarat Isărescu.

 

Sursa: Mediafax

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI