12 județe din țară se află sub o avertizare cod galben de instabilitate atmosferică până marți, la ora 21, anunță Administrația Naționallă de Meteorologie (ANM).
Potrivit ANM, marți, până la ora 21, în Banat, Crișana, vestul și sud-vestul Transilvaniei, precum și în Carpații Occidentali și vestul Carpaților Meridionali vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, averse torențiale, intensificări ale vântului și grindină.
În intervale scurte de timp cantitățile de apă vor depăși 20 – 30 l/mp. Județele vizatee sunt Bihor, Sălaj, Cluj, Arad, Hunedoara, Alba, Sibiu, TImișoara, Caraș-Severin, Gorj, Mehedinți și Vâlcea.
Astfel de fenomene vor fi pe arii restrânse și în restul teritoriului, cu precădere în sud-est și centru.
În Capitală, temperatura maximă va fi în jurul valorii de 20 de grade, marți, ceva mai scăzută față de ziua anterioară, anunță meteorologii ANM. Cerul va avea înnorări şi trecător va ploua slab. Vântul va sufla slab și moderat.
Potrivit meteorologilor, în următoarele zile, în România, vremea se va încălzi semnificativ, cu maxime ce vor ajunge în Moldova până la 31 de grade Celsius. Potrivit prognozei emise de Administrația Națională de Meteorologie (ANM), spre finalul lunii mai se va răci, iar la munte temperaturile vor coborî noaptea sub pragul de îngheţ.
Sursa: Mediafax