În Franţa, proprietarii de câini care nu curăţă după aceştia primesc o amendă usturătoare care poate ajunge și la 750 de euro.
Bergerac este capitala unei regiuni intens frecventată de turişti din sud-vestul Franţei. Acest oraș îşi doreşte să fie „curat şi primitor”, astfel că autoritățile au creat o amendă de până la 750 de euro pentru orice proprietar de câine care nu curăţă după animalul său în spaţiile publice, relatează luni AFP, preluată de Agerpres.
„Persoanele acompaniate de un câine sunt obligate să ia măsuri de îndată, prin orice mijloace adecvate, pentru colectarea excrementelor animalului respectiv, pe străzi, în parcuri, grădini şi în alte spaţii publice”, stipulează decretul municipal din 11 aprilie.
Amenda de 750 de euro este probabil cea mai mare din Franţa, potrivit deputatului Loic Dombreval, specialist în probleme legate de animale şi medic veterinar.
„Excrementele canine pot fi un adevărat flagel în unele oraşe, iar acest lucru ajunge să îi stigmatizeze pe câini şi pe proprietarii lor”, a comentat el pentru AFP.
Potrivit primăriei din Bergerac, prin această măsură se doreşte să se „asigure siguranţa şi sănătatea publică”.
Primăria impune, de asemenea, aducerea de către proprietarii de câini a „cel puţin două recipiente de colectare în timpul plimbărilor zilnice”, sub ameninţarea unei amenzi de până la 38 de euro, având în vedere că astfel de recipiente sunt distribuite gratuit.
Sursa: Libertatea Zilei