Oficial american: Afirmaţiile ministrului rus de externe despre un posibil al treilea război mondial, „foarte periculoase”

Secretarul american al apărării, Lloyd Austin, a criticat sever marţi un avertisment formulat anterior de ministrul rus de externe Serghei Lavrov cu privire la un posibil al Treilea Război Mondial în care se prefigurează şi o eventuală utilizare a armelor nucleare, relatează DPA.

„Am spus de nenumărate ori că genul ăsta de retorică este foarte periculos şi inutil. Nimeni nu vrea să vadă declanşându-se un război nuclear”, a afirmat Austin la finalul unei conferinţe internaţionale privind furnizarea de arme Ucrainei, care a avut loc la baza aeriană americană din Ramstein, Germania.

„Retorica periculoasă este în mod clar inutilă. Şi ceva în care noi nu ne vom angaja”, a adăugat secretarul american al apărării.

Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a avertizat luni Occidentul să nu subestimeze riscul ridicat al unui război nuclear în legătură cu Ucraina, spunând că NATO este considerată ca angajată „de fapt” într-un război prin procură cu Rusia, furnizând arme Kievului, potrivit Reuters.

Exprimându-se într-un lung interviu acordat televiziunii publice, şeful diplomaţiei ruse a mai declarat că miezul unui eventual acord care să pună capăt conflictului în Ucraina ar depinde în mare parte de situaţia militară pe teren.

Întrebat despre importanţa de a se evita un al Treilea Război Mondial şi comparaţia cu criza rachetelor cubaneze din 1962 – un vârf al tensiunilor între SUA şi Uniunea Sovietică – el a susţinut că Rusia face totul pentru a menţine principiul de a nu recurge la arma nucleară.

„Nu vreau să alimentez acest risc în mod artificial. Multora le-ar plăcea asta. Pericolul este grav, real. Şi noi nu trebui să-l subestimăm”, a spus Serghei Lavrov.

 

Sursa: Mediafax

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI