Incident într-un liceu din Botoşani. Un elev a fost incendiat în timpul unei ore

Un elev de la Liceul Tehnologic din Flămânzi a fost incendiat în timpul orelor, incidentul având loc în momentul în care profesoara, care este şi directoarea unităţii de învăţământ, a ieşit din clasă pentru câteva minute.

Deocamdată, nu ştie cum s-a întâmplat acest eveniment, iar Inspectoratul de Poliţie şi Inspectoratul Şcolar au început cercetări în acest caz.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean Botoşani, Irina Telişcă, a declarat, miercuri, pentru News.ro, că incidentul a avut loc, luni, la Liceul Tehnologic de la Flămânzi.

La un moment dat, profesoara a ieşit din clasă, iar în acel moment elevul a fost incendiat.

Directoarea unităţii şcolare, care era profesoara de la ora respectivă, a demisionat din funcţie.

Inspectoratul Şcolar Judeţean Botoşani a deschis o anchetă în acest caz.

De asemenea, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Botoşani, Delia Neniscu, a declarat pentru News.ro, că poliţiştii au deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă şi fac cercetări pentru a stabili cum s-a produs incidentul.

“Poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Flămânzi s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă. În  continuare se efectueaza cercetări pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-ar fi produs fapta, urmând ca în funcţie de rezultatele acestora să fie dispuse măsuri legale”, a afirmat purtătorul de cuvânt al IPJ Botoşani.

Conform presei locale, elevul, în vârstă de 17 ani,  a fost transportat la Spitalul Judeţean Botoşani, având arsuri pe aproximativ 20% din suprafaţa corpului. Ulterior, el a fost transferat la Iaşi.

Sursa: Libertatea Zilei

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI