Când ar putea folosi Rusia arme nucleare. Răspunsul purtătorului de cuvânt de la Kremlin

Rusia ar folosi arme nucleare doar atunci când există o ameninţare la adresa existenţei ţării – şi nu ca urmare a războiului în curs din Ucraina, a declarat luni purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, pentru PBS Newshour, într-un interviu, potrivit CNN.

”Orice rezultat al operaţiunii (în Ucraina), desigur, nu este un motiv pentru utilizarea unei arme nucleare”, a spus Peskov.

”Avem un concept de securitate care spune foarte clar că numai atunci când există o ameninţare pentru existenţa statului, în ţara noastră, putem folosi şi vom folosi efectiv arme nucleare pentru a elimina ameninţarea pentru existenţa ţării noastre”, a arătat el. 

Întrebat despre comentariile preşedintelui american Joe Biden care l-a numit pe Vladimir Putin „măcelar” şi a declarat că preşedintele rus nu ar trebui să mai rămână la putere, Peskov a spus „este destul de alarmant”.

”Este o insultă personală”, a spus Peskov. „Desigur, este complet inacceptabil. Nu este de competenţa preşedintelui Statelor Unite să decidă cine va fi şi cine este preşedintele Federaţiei Ruse.”, a arătat purtătorul de cuvânt al Kremlinului. 

Sursa: Mediafax

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

ULTIMELE ȘTIRI