Occidentul a făcut o ”greșeală teribilă” lăsându-l pe Putin ”să scape” după anexarea Crimeei în 2014 și a devenit apoi ”mai dependent” de resursele rusești, a spus Boris Johnson. Iar această dependență l-a încurajat să bombardeze civili, mai crede el.
Vestul trebuie să pună capăt dependenței de energia rusă, a declarat Boris Johnson, potrivit The Guardian, care citează The Telegraph.
Premierul a făcut aceste declarații în timp ce se pregătea să se îndrepte în Arabia Saudită, unde va face eforturi pentru creșterea producției de petrol și gaze.
Premierul britanic a spus că liderii occidentali au făcut o „greșeală teribilă” lăsându-l pe Vladimir Putin „să scape” cu anexarea Crimeei în 2014 și, ulterior, devenind „mai dependenți” de sursele de energie rusești.
”Lumea nu poate fi supusă acestui șantaj continuu”
Boris Johnson consideră că „dependența” Occidentului de combustibilul rusesc l-a „încurajat” pe Putin să bombardeze civili în timpul invaziei sale în Ucraina, profitând în același timp de pe urma creșterii prețurilor la petrol și gaze la nivel mondial.
„Nu putem continua așa. Lumea nu poate fi supusă acestui șantaj continuu”, a spus Johnson, a cărui administrație și-a anunțat deja planul de a renunța treptat la importul de petrol rusesc până la sfârșitul anului.
„Atâta timp cât Occidentul este dependent din punct de vedere economic de Putin, el va face tot posibilul pentru a exploata această dependență. Și acesta este motivul pentru care această dependență trebuie și se va termina”, a mai afirmat Boris Johnson.
Sursa: Mediafax