Mare atenție, șoferi! Vicepreședintele SUA vine în România. Avertismentul polițiștilor: Evitați DN 1

Poliția le recomandă șoferilor să evite DN1, vineri, între orele 12-17, în timpul vizitei vicepreședintelui SUA, Kamala Harris, la București.

„În contextul evenimentelor prilejuite de vizita vicepreședintelui american Kamala Harris la București, în data de vineri 11 martie, s-au dispus o serie de măsuri, însoțite de recomandări menite să vină în sprijinul cetățenilor pe toată durata acestui eveniment”, a transmis, vineri, Poliția București.

Autoritățile încearcă să implementeze măsuri astfel încât populația să fie cât mai puțin afectată, potrivit sursei citate.

Astfel, pentru participanții la trafic vor fi dispuse măsuri de fluidizare a circulației și, în acest context, Brigada Rutieră București solicită conducătorilor auto să respecte semnalele și indicațiile polițiștilor.

„Conducătorilor auto le este recomandat, ca vineri, 11 martie, în intervalul orar 12:00 – 17:00, să evite deplasarea pe Drumul Național 1, pentru a preîntâmpina formarea eventualelor ambuteiaje.

Apelăm la sprijinul cetățenilor și le mulțumim acestora pentru înțelegerea acordată cu privire la acest eveniment de o importanță deosebită pentru România”, potrivit Poliției.

Întrevedere între Klaus Iohannis și Kamala Harris

Președintele României, Klaus Iohannis, o va primi vineri, 11 martie 2022, la Palatul Cotroceni, pentru consultări politice pe Vicepreședintele Statelor Unite ale Americii, Kamala Harris, care se va afla în vizită oficială în România.

„Prezența Vicepreședintelui Kamala Harris în România reconfirmă soliditatea Parteneriatului Strategic bilateral și angajamentul ferm al Statelor Unite de a susține securitatea României și a aliaților NATO de pe Flancul Estic, reflectând, totodată, aprecierea Administrației americane pentru abordarea responsabilă și implicată a țării noastre în contextul amenințărilor actuale de securitate generate de agresiunea ilegală a Federației Ruse, precum și în gestionarea fluxurilor de refugiați de la granițe și acordarea de asistență umanitară”, conform Administrației Prezidențiale.

 

Sursa: Mediafax

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI