Noi restricții de la 1 februarie! Reguli noi pentru călători

Noile restricţii legate de coronavirus au intrat în vigoare din 1 februarie în Italia. Sunt introduse noi reguli pentru călători.

Persoanele care vor intra în Italia din ţări ale Uniunii Europene sau din alte state şi prezintă un certificat ce demonstrează că s-au vaccinat sau au trecut prin boală nu vor mai trebui să prezinte un test Covid negativ, începând de marţi. Din cauza contagiozităţii ridicate a variantei Omicron, un test era obligatoriu până acum pentru toate persoanele, indiferent de statutul lor.

Autoritățile italiene au introdus mai multe măsuri, între care obligativitatea vaccinării persoanelor de peste 50 de ani. De la 1 februarie, cei care nu s-au imunizat vor fi amendați. Sunt schimbări şi în ceea ce priveşte mersul la cumpărături, relatează dpa.

De la începutul lui ianuarie, vaccinarea împotriva COVID-19 a devenit obligatorie în Italia pentru persoanele de peste 50 de ani.  Începând de marţi, persoanele din acest grup de vârstă care nu au fost imunizate – sau nu au primit doza a doua sau doza booster în pofida faptului că au avut posibilitatea să o facă – vor plăti o amendă de 100 de euro. Măsura va rămâne în vigoare până pe 15 iunie şi se va aplica tuturor locuitorilor de peste 50 de ani, inclusiv cetăţenilor străini.

Începând din 15 februarie, persoanele din acest grup de vârstă vor trebui de asemenea să prezinte la serviciu dovada vaccinării sau a trecerii prin boală şi vor fi obligate să lucreze în telemuncă dacă nu vor putea prezenta o astfel de dovadă.

Sunt schimbări şi în ceea ce priveşte mersul la cumpărături. Începând de marţi, clienţii librăriilor, băncilor sau oficiilor vor trebui să prezinte cel puţin un test negativ pentru a putea intra. Regula nu se va aplica în supermarketuri şi farmacii, mai scrie sursa citată de Agerpres.

În Italia, ţară cu circa 60 de milioane de locuitori, aproape 81% din populaţie a fost vaccinată împotriva COVID-19.

Sursa: Libertatea Zilei

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI