ANM: Informare de ploi, ninsori şi viscol, până luni dimineaţa în întreaga ţară

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o informare de ploi şi ninsori moderate cantitativ, strat de zăpadă şi viscol, valabilă, treptat, la nivelul întregii ţări, până luni dimineaţa.

Conform meteorologilor, în intervalul 11 decembrie, ora 14:00 – 13 decembrie, ora 8:00, temporar vor fi precipitaţii în cea mai mare parte a ţării.

În cursul după-amiezii de sâmbătă (11 decembrie) va ploua mai ales în regiunile sudice, iar în noaptea de sâmbătă spre duminică (11/12 decembrie) şi în restul teritoriului. La munte vor fi precipitaţii mixte, dar treptat în cursul nopţii la altitudini de peste 1.500 de metri vor predomina ninsorile şi se va depune strat nou de zăpadă.

Începând de duminică (12 decembrie), în regiunile vestice şi sud-vestice treptat vor predomina ninsorile şi se va depune strat de zăpadă, iar la munte local va ninge abundent.

De asemenea, precipitaţiile vor fi moderate cantitativ, iar pe tot parcursul intervalului se vor acumula în general 15 – 25 l/mp şi, în special în zonele deluroase şi montane, peste 40 – 50 l/mp.

Temporar, în regiunile vestice, sudice şi la munte, vântul va avea intensificări cu viteze de 45 – 55 km/h, în timp ce pe creste rafalele vor depăşi 80 – 90 km/h, viscolind ninsoarea şi spulberând zăpada.

 

Sursa: Mediafax

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI