Sute de copii și părinți, conduși de un primar antivaccinist să protesteze faţă de cursurile online

Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Suceava a anunţat, joi, că a început o anchetă după ce mai mulţi copii au fost implicaţi în acţiuni de protest faţă de învăţământul online, dar şi faţă de vaccinare.

Potrivit conducerii DGASPC Suceava, instituţia s-a autosesizat şi a început verificări privind folosirea copiilor la un marş de protest desfăşurat în 10 noiembrie pe traseul Bosanci-Inspectoratul Şcolar Suceava. Totodată, DGASPC face verificări şi în legătură cu prezenţa copiilor la mitingul de duminică, 14 noiembrie, din centrul municipiului Suceava.

DGASPC Suceava susţine că a cerut Prefecturii judeţului, dar şi Poliţiei informaţii legate de respectarea regulilor privind desfăşurarea protestelor.

„După protestele din data de 14 noiembrie din municipiul Suceava, ne-am autosesizat şi am solicitat instituţiilor competente sprijinul în sensul de a verifica dacă au fost respectate drepturile copiilor prezenţi la manifestaţie, deoarece nu trebuie confundat dreptul copilului la libera opinie şi dreptul la exprimare, cu obligarea acestuia de a participa la un eveniment pe care nu îl înţelege pe deplin. Am înaintat adrese către Instituţia Prefectului Judeţului Suceava, pentru a obţine informaţii cu privire la modul în care s-a verificat de către organele în drept respectarea regulilor privind desfăşurarea unei manifestaţii la care au participat şi minori şi dacă au fost sesizări cu privire la situaţii de risc în care s-au putut afla copiii participanţi la manifestaţie. De asemenea, am trimit o adresă către Inspectoratul Şcolar Suceava şi către şcolile participante, pentru a verifica dacă s-au respectat regulile privind participarea minorilor la manifestaţie doar însoţiţi de reprezentanţii legali, iar în cazul în care au fost însoţiţi de către cadrele didactice, dacă există acordul scris al reprezentatului legal al fiecărui copil”, se arată în comunicatul DGASPC Suceava.

În mai multe localităţi sucevene au avut loc proteste în ultimele două săptămâni după ce Ministerul Educaţiei a decis ca învăţământul să se desfăşoare online în şcolile cu rată de vaccinare scăzută.

În 10 noiembrie, peste 100 de elevi şi părinţi din comuna Bosanci, în frunte cu edilul PNL Neculai Miron, cunoscut pentru opiniile sale tranşante împotriva vaccinului, au mărşăluit pe o distanţă de zece kilometri între Bosanci şi Inspectoratul Şcolar Suceava, fiind nemulţumiţi de introducerea învăţământului online.

Reprezentanţii ISJ Suceava au precizat că acest protest putea fi organizat doar cu participarea părinţilor, fără implicarea copiilor.

Sursa: Libertatea Zilei

ARTICOLE RECOMANDATE

ULTIMELE ȘTIRI