Două familii de migranţi care au traversat Dunărea cu o barcă gonflabilă, prinse de poliţiştii de frontieră în Caraş-Severin

Poliţiştii de frontieră de la Moldova Veche, judeţul Caraş-Severin, au prins, pe malul românesc al Dunării, două familii de migranţi din Afganistan, formate din nouă persoane, printre care şi un copil în vârstă de un an, care au traversat fluviul cu ajutorul unei bărci gonflabile, cu scopul de a intra ilegal în România din Serbia.

„Cu ajutorul aparaturii de supraveghere a fost observată o ambarcaţiune cu motor care naviga spre malul românesc al fluviului Dunărea. La faţa locului s-a deplasat un echipaj al poliţiei de frontieră pentru a face verificări. Astfel, la malul Dunării au fost depistaţi, într-o ambarcaţiune pneumatică, nouă cetăţeni străini, patru adulţi şi cinci minori. Imediat, persoanele în cauză au fost conduse la Spitalul Orăşenesc Moldova Nouă unde li s-a făcut triajul epidemiologic şi s-a stabilit ca nu aveau probleme medicale, apoi la sediul sectorului, pentru verificări”, se arată într-un comunicat de presă, de marţi, al Poliţiei de Frontieră.

Poliţiştii de frontieră au stabilit că aceştia sunt membri ai două familii din Afganistan, patru adulţi cu vârste cuprinse între 26 si 49 de ani şi cinci minori, cu vârste cuprinse între 1 şi 16 de ani. 

Adulţii au declarat că au trecut ilegal frontiera cu intenţia de a ajunge în vestul Europei.

 

Sursa: Mediafax

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI