Halep, învinsă la Montreal: Sunt foarte fericită pentru felul în care am jucat

Simona Halep a fost învinsă de Danielle Collins în turul doi la Montreal. Românca a declarat că este foarte mulţumită de felul în care a jucat.

Reamintim faptul că Simona Halep s-a întors pe teren după trei luni de pauză.

„Foarte pozitivă în ceea ce priveşte felul în care am jucat. Puţin neaşteptat, pentru că după trei luni în care nu oţi juca mult tenis, vii şi joci trei ore la un nivel foarte înalt cu cineva care în ultima vreme a câştigat meciuri şi turnee. Sunt foarte fericită pentru felul în care am jucat”, a spus Halep, potrivit wtatennis.com.

Simona Halep, locul 13 WTA şi cap de serie numărul 6, beneficiară a unui wild card, a fost învinsă, miercuri, cu scorul de 2-6, 6-4, 6-4, de americanca Danielle Collins, locul 28 WTA, în turul al doilea al turneului de categorie WTA 1.000 de la Montreal.

Danielle Collins a venit în Canada cu 11 victorii consecutive, care i-au adus primele trofee WTA în palmares, la Palermo şi la San Jose, iar Simona Halep, după trei luni de pauză, provocate de o accidentare la glezna stângă, suferită la Roma.

Sursa: Libertatea Zilei

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

ULTIMELE ȘTIRI