Carambol cu peste 50 de mașini pe Autostrada Soarelui

Un accident rutier grav a avut loc vineri dimineața pe Autostrada Soarelui, în zona localității Medgidia. Peste 50 de mașini au fost implicate în carambol.

Potrivit ISU Constanța, au fost patru zone de carambol.

În total au fost implicate 52 de mașini și 146 de persoane.

De la unul dintre accidente au fost preluate cinci victime.

Ulterior, în urma carambolului, au fost preluate 17 victime, între care cinci copii.

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că pe autostrada A2 București-Constanța, au avut loc trei evenimente rutiere distincte:

– km. 181, la limita dintre loc. Peștera și Medgidia, pe sensul către Constanța, eveniment în care au fost implicate 2 autovehicule.

– km. 181+500 de metri, sensul către Constanța, s-a produs un accident în care au fost implicate 5 autovehicule.

– km. 183, municipiul Medgidia, sensul către Constanța, a avut loc un carambol în care au fost implicate 30-35 de autovehicule.

La fața locului au acționat 20 de ambulanțe din București, Constanța, Ialomița și Călărași, iar Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a trimis în zonă și un spital mobil.

Pentru a se decongestiona traficul, polițiștii au deviat traficul pe la nodul rutier de la km. 160, oraș Cernavodă – DN 22C Cernavodă-Murfatlar.

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI