Sperăm că vara lui 2021 ar putea fi mai bună decât cea din 2020? Este greu de dar mai rău nu va fi, cu siguranță. Pentru cei care nu se află în carantină națională, există câteva destinații în care este posibil să călătoriți în acest moment. Au chiar baruri, restaurante și atracții turistice deschise și puține restricții.
Cel mai bine este să verificați cele mai recente restricții de călătorie pentru fiecare țară din Europa înainte de rezervare.
Euronews a realizat o listă cu țările europene care au restricții mai blânde. Printre țările care permit venirea turiștilor se includ: Croația, Grecia, Italia, Malta, Islanda, Muntenegru, Portugalia.
Croația
Croația, cunoscută pentru apa limpede albastră și pentru sutele de insule ce pot fi vizitate, este deschisă turiștilor care fac dovada unui test PCR negativ din ultimele 48 de ore dinainte călătoriei, dovada recuperării post-Covid sau un certificat de vaccinare. Pentru turiștii care vizitează din afara zonei Schengen este nevoie și de dovada achitării cazării.
Grecia
Grecia, una dintre destinațiile cele mai frecventate de turiști din România și nu numai, permite intrarea pe teritoriul său a turiștilor europeni dacă aceștia prezintă un certificat de vaccinare anti-Covid, un test PCR negativ făcut nu mai târziu de 72 de ore sau dovada recuperării din boală. Pentru cetățenii UE/Schengen/EEA/UK nu se aplică măsura carantinării.
În Grecia, barurile și restaurantele sunt deschise încă din luna mai și nu există restricții de circulație pe timp de noapte. Autoritățile de la Atena speră că insulele grecești vor fi „libere de Covid” până la sfârșitul lui iunie.
Italia
Italia, una dintre cele mai vizitate ale țării, pentru orașele istorice emblematice și pentru numeroasele atracții, permite intrarea turiștilor europeni dar și a celor britanici sau americani – toți vizitatorii trebuie, însă, să prezinte un test PCR negative nu mai vechi de 48 de ore.
De asemenea, în Italia încă sunt restricții de circulație pe timp de noapte, „ora de stingere” fiind 23:00 și este obligatorie purtarea măștii de protecție în spații publice. Aceste restricții vor rămâne în vigoare cel puțin până în luna iulie, în funcție de evoluția epidemiologică.
Malta
Malta s-a redeschis, oficial, pentru turiși în iunie 2021 și este prima țară din UE care a atins imunitatea de turmă.
Cetățenii europeni pot intra în Malta cu test PCR negativ nu mai vechi de 72 de ore, iar pașaportul de vaccinare va fi introdus din iulie. Restaurantele malteze pot sta deschise până la miezul nopții, dar purtarea măștii este încă obligatorie în spații deschise.
Islanda
Pentru cei care preferă destinații nordice, Islanda oferă oportunitatea admirării aurorei boreale sau relaxării la băi termale.
Călătorii vaccinați și cei care prezintă un act care atestă vindecarea de Covid-19 pot intra în țară fără carantină dar trebuie să aibă un test negativ la sosire. Testul poate fi efectuat și la aeroport, însă chiar și cu un test negativ, persoana trebuie să se izoleze cinci zile înainte să facă un al doilea test.
Muntenegru
Muntenegru este o altă țară, care s-a redeschis recent pentru turiști – vizitatorii din toate țările pot intra în țară cu un test negativ PCR nu mai vechi de 72 de ore, un test rapid antigen nu mai vechi de 48 de ore, certificat de vaccinare sau dovada recuperării din boală.
Această țară balcanică este o destinație adesea trecută cu vederea, dar are multe de oferit: orașe istorice cu ziduri, plaje luxoase și parcuri naționale uimitoare. Vizitatorii Muntenegrului se pot bucura de un tur al orașului vechi Kotor sau de o croazieră pe frumoasa coastă. Teatrele, barurile și cinematografele din Muntenegru sunt deschise și, dacă aveți norocul să dețineți unul, porturile sunt deschise iahturilor.
Portugalia
Portugalia se află în prezent în etapa a patra a redeschiderii, ceea ce înseamnă că nu se poartă mască pe plajă, iar restaurantele și hotelurile nu sunt deschise. Portugalia este, de asemenea, deschisă pentru cetățenii și rezidenții țărilor europene cu test negativ PCR nu mai vechi de 72 de ore, iar același regim se aplică și Insulelor Azore și Madeira. Vizitatorii vor trebui, de asemenea, să completeze un formular de localizare a pasagerilor.