Un anonim a cumpărat „sculptura invizibilă” cu 15.000 de euro

Artistul italian Salvatore Garau a vândut la licitaţie o operă de artă inexistentă, o sculptură invizibilă. Salvatore Garau, 67 de ani, se revendică drept un artist al vidului. El invocă filosofia şi religia pentru a justifica preţul exorbitant al acestei opere. 

Artistul italian Salvatore Garau a vândut la licitaţie o operă de artă inexistentă. Această „sculptură” intitulată „Io sono” a fost vândută pe 18 mai, în cadrul unei sesiuni organizate de casa milaneză Art-Rite, specializată în arta contemporană, anunţă Le Figaro.

Potrivit El National, estimarea a fost stabilită la 6.000 de euro, dar după licitarea din partea mai multor potenţiali cumpărători, unul dintre ei – care rămâne anonim – a cumpărat „Io sono” cu 15.000 de euro. 

Spaţiul, care va găzdui lucrarea, trebuie să îndeplinească mai multe criterii, conform artistului: va trebui să fie o cameră goală, într-o casă privată, al cărui centru să fie liber cu scopul de a aşeza „Io sono”. 

Opera, care măsoară 1,5 metri pătraţi, va fi delimitată de o bandă lipită pe jos. Cumpărătorul nu va trebui să facă niciun demers pentru a primi această creaţie invizibilă, singurul document care-i va fi trimis este un certificat de garanţie şi de autenticitate. 

Salvatore Garau, 67 de ani, se revendică drept un artist al vidului. El invocă filosofia şi religia pentru a justifica preţul exorbitant al acestei opere. 

„Vidul nu este altceva decât un spaţiu plin de energii şi chiar dacă îl golim, potrivit principiului incertitudinii lui Heosenberg vidul are o greutate”, pledează el. În aceasta, el are o energie care se condensează şi se transformă în particule, care sunt în noi. La urma urmei, nu-i dăm formă unui Dumnezeu pe care nu l-am văzut niciodată?”. 

Sculptura sa invizibilă „Buddha e contemplaţie” a fost expusă în centrul pieţei din faţa teatrului Scala din Milano. Un loc foarte frecventat în care mulţi îşi puteau imagina opera. 

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI