Bucurie pentru noatalgicii muzicii anilor 2000. Una dintre cele mai îndrăgite formații va apărea din nou pe scenă

Cine nu își amintește faimoasele piese ale celor trei băieți care ridicau în picioare fanii la concerte. Hienă, Șopârlă și Vierme așa cum se autointitulau au alcătuit trupa Animal X. Cei trei membrii au scris istorie în muzica românească a anilor 2000. Aceștia au câștigat numeroase premii discografice, iar albumele lor înregistrau vânzări colosale. Cu toate acestea la un moment dat, cei trei au decis să se despartă spre dezamăgirea unei generații întregi care îi îndrăgeau. Acum, Animal X se reunește după câțiva ani de pauză.


Formația s-a destrămat în 2015, însă mult mai înainte de anul respectiv, proiectele muzicale ale celor trei cântăreți erau din ce în ce mai rare. După separare, Hienă, Vierme și Șopârlă s-au îndreptat către domenii diferite ocupaționale. Dacă Șerban Copoț a ales să rămână în fața publicului în rolul de prezentator, ceilalți doi colegi de trupă au preferat să stea departe de lumina reflectoarelor.

Acum, după mai bine de 6 ani, cei trei vor să revină pe scenă. Odată cu relaxarea măsurilor și reluarea evenimentelor de după pandemie, se pare că mulți dintre artiști vor cu ardoare să revină pe scenă. 

Cel care a dat marea veste a fost prezentatorul IUmor. Șerban Copoț a postat pe contul lui de Instagram o fotografie cu trupa Animal X, alături de care a scris un mesaj. Vedeta preciza că după o absență lungă formația se va reuni și va scoate pentru fanii genului muzical, piese.

„Deși am luat o pauză foarte lungă la un moment dat vom reveni în studio.”,  a scris cântărețul pe Instagram.

Artistul a dorit să facă marele anunț într-un moment important pentru el și colegii de trupă. Mai exact, la împlinirea a celor 22 de ani de la înființarea trupei Animal X. 

ARTICOLE RECOMANDATE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

ULTIMELE ȘTIRI