Patronii din HoReCa cer Guvernului zero taxe pentru salariul minim din sector. Reprezentanții industriei susțin că angajații ar trebui să beneficieze de 0 taxe pe salariul minim pe economie, pentru o perioadă de 3-5 ani de zile.
„Există în momentul de faţă discuţii cu reprezentanţii Guvernului pentru despăgubiri, compensări, atât pe Legea 224, respectiv 20% din diferenţa cifrei de afaceri 2020 versus 2019, dar suntem în discuţii şi pentru despăgubiri, compensări aferente perioadei în care industria a fost restricţionată şi încă este în anul 2021.
Aceste despăgubiri ar trebui să fie sub forma diferenţei de cifră de afaceri sau am venit cu o propunere prin care, având în vedere deficitul de personal şi criza de forţă de muncă din această industrie, angajaţii să beneficieze de zero taxe pentru salariu minim brut pe economie pentru 3-5 ani, acesta putând fi un test şi la nivel naţional”, a spus Daniel Mischie, preşedintele Organizaţiei Patronale a Hotelurilor şi Restaurantelor din România (HORA), într-o conferinţă de presă.
La rândul său, Paul Ene, secretar de stat în Ministerul Economiei, a arătat că sectorul HoReCa ar putea fi inclus într-un proiect-pilot privind aplicarea acestei măsuri începând de anul viitor.
„Legat de propunerea celor de la HORA privind zero taxe pe salariul minim în industria HoReCa, coaliţia de guvernare şi-a asumat prin programul de guvernare ca, în funcţie de cum va arăta bugetul la anul, să avem un domeniu-pilot în care să aplicăm această măsură. Noi, la Ministerul Economiei, ne dorim ca zona HoReCa şi turismul să facă parte din acest domeniu-pilot pentru a susţine şi a arăta că este o măsură bună pentru întreaga economie”, a spus Paul Ene.