Centrul pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (CDC) a transmis că femeile însărcinate ar trebui să se vaccineze împotriva coronavirusului, conform unei analize efectuate de curând care a arătat că nu există un risc sporit de pierdere a sarcinii.
Centrul pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (CDC) a transmis că femeile însărcinate ar trebui să se vaccineze împotriva coronavirusului, conform unei analize efectuate de curând care a arătat că nu există un risc sporit de pierdere a sarcinii.
Conform CDC, nu au fost înregistrate probleme de siguranță pentru persoanele însărcinate, nici în noua astfel de analiză, nici în cele anterioare, ratele de avort spontan după vaccinare fiind similare cu rata preconizată.
Astfel, spune CDC, femeile gravide pot face oricare dintre cele trei vaccinuri care au autorizație de urgență - Pfizer, Moderna sau Johnson & Johnson.
Agenția nu recomanda anterior femeilor însărcinate să fie vaccinate afirmând că acestea ar trebui să discute despre vaccinare cu furnizorii lor de servicii de îngrijire a sănătății.
Sarcina crește riscul unor forme grave de boală cauzate de Covid-19, potrivit CDC, iar Covid-19 în timpul sarcinii crește riscul nașterii premature.
CDC a afirmat că recomandă acum tuturor persoanelor cu vârsta de cel puțin 12 ani să se vaccineze împotriva Covid-19, inclusiv persoanelor gravide, care alăptează, care încearcă să rămână însărcinate sau care ar putea rămâne însărcinate în viitor, scrie Reuters.
„Suntem conștienți de miturile care s-au răspândit legate de fertilitate. Nu se bazează pe nicio dovadă. Nu există nicio dată științifică care să susțină acest lucru”, a spus Ellington.
Sursa: Mediafax