Actualitate· 3 min citire

Un tată din Suceava este cercetat pentru că și-a exploatat prin muncă cei cinci copii

Un tată din Suceava este cercetat pentru că şi-a exploatat prin muncă cei cinci copii

Un tată din Suceava este cercetat pentru că şi-a exploatat prin muncă cei cinci copii

Scris de Andreea Ionescu Publicat: 27 oct. 2022, 18:46

Un bărbat din județul Suceava, suspectat că, încă din 2006, și-a exploatat prin muncă cei cinci copii este cercetat de procurori, care propun arestarea sa preventivă. De la vârsta de 8-9 ani, copiii erau treziți la patru sau cinci dimineața și munceau la ferma familiei până la 22.00 - 23.00, indiferent de anotimp sau temperaturile de afară.

Un bărbat din județul Suceava, suspectat că, încă din 2006, și-a exploatat prin muncă cei cinci copii este cercetat de procurori, care propun arestarea sa preventivă. De la vârsta de 8-9 ani, copiii erau treziți la patru sau cinci dimineața și munceau la ferma familiei până la 22.00 - 23.00, indiferent de anotimp sau temperaturile de afară.

”La data de 27.10.2022, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Suceava au dispus reținerea pe o perioadă de 24 de ore a unui inculpat pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de persoane în formă continuată și relele tratamente aplicate minorului”, a transmis, joi, DIICOT.

Procurorii au precizat că, în perioada 2006 – iunie 2022,  inculpatul și-a exploatat prin muncă cei cinci copii minori, pe care i-a obligat să presteze activități agricole de creștere și de îngrijire a animalelor la ferma de măgari a familiei și la o fabrică de cauciucuri dintr-o localitate din județul Suceava, în scopul obținerii de beneficii materiale.

”Astfel, copiii erau treziți în fiecare zi, indiferent de anotimp sau de temperaturile înregistrate, la orele patru sau cinci dimineața și erau forțați, prin recurgerea la acte de agresive fizică și psihică, să muncească în gospodăria proprie până la orele 22:00 – 23:00. Totodată, în calitate de părinte, inculpatul le-a interzis copiilor să se implice în activități adecvate cu prietenii, activități recreative specifice vârstei, să frecventeze sau să continue cursurile școlare, măsuri și tratamente care au pus în primejdie gravă dezvoltarea fizică, intelectuală și morală a minorilor”, au mai transmis procurorii.

Potrivit acestora, persoanele vătămate au fost exploatate în această modalitate încă de la împlinirea vârstei de 8 sau 9 ani, inculpatul profitând de poziția de autoritate pe care o deținea și de imposibilitatea minorilor de a se apăra sau de a-și exprima voința.

”În prezent, cu privire la acestea a fost dispusă măsura specială de protecție a plasamentului de către D.G.A.S.P.C. Suceava”, au mai precizat procurorii.

Anchetatorii au făcut, joi, două percheziții, fiind ridicate, în vederea continuării cercetărilor, suma de 9.500 lei, 2 telefoane mobile și mai multe înscrisuri cu valoare probatorie în cauză.

”Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Suceava vor sesiza judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Suceava cu propunerea de luare a măsurii arestului preventiv față de inculpat pentru o perioadă de 30 de zile”, a mai transmis DIICOT.

În cadrul audierilor, copiii au beneficiat de măsurile de protecție prevăzute de Codul de Procedură Penală, iar pe parcursul cercetărilor acestea vor beneficia de consiliere psihologică.


Sursa: Libertatea Zilei

Distribuie articolul

Urmărește știrile Cancanul Zilei și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate