Poliția de Frontieră anunță că 114.874 de persoane au intrat în România miercuri, dintre care 12.215 de cetățeni ucraineni. Numărul acestora din urmă a înregistrat o creștere semnificativă față de ziua anterioară.
Poliția de Frontieră anunță că 114.874 de persoane au intrat în România miercuri, dintre care 12.215 de cetățeni ucraineni. Numărul acestora din urmă a înregistrat o creștere semnificativă față de ziua anterioară.
"În data de 27.07.2022, prin punctele de frontieră de la nivelul întregii țări au efectuat formalitățile de control (atât pe sensul de intrare, cât și pe cel de ieșire) aproximativ 222.800 persoane, cetățeni români și străini, cu peste 56.300 mijloace de transport. Pe sensul de intrare în România, au fost 114.874 de persoane, dintre care 12.215 de cetățeni ucraineni (în creștere cu 29% față de ziua precedentă). Astfel, începând cu data de 10.02.2022 (perioadă pre-conflict), până la data de 27.07.2022, ora 24.00, la nivel național, au intrat în România 1.716.040 cetățeni ucraineni", a transmis, joi, Poliția de Frontieră.
Conform sursei citate, controlul de frontieră la intrarea în România se derulează cu operativitate, în conformitate cu prevederile legislației naționale și comunitare, Poliția de frontieră lucrând la capacitatea maximă permisă de infrastructura punctelor de trecere.
În ceea ce privește activitățile specifice, în zonele de competență - punctele de trecere și "frontiera verde” - polițiștii de frontieră au constatat: 51 de fapte ilegale (33 de infracțiuni și 18 contravenții) săvârșite atât de cetățeni români, cât și străini.
Totodată, au fost descoperite, independent sau în colaborare cu alte instituții, bunuri nedeclarate (ce urmau a fi introduse ilegal în țară), care depășeau plafonul vamal admis ori suspecte a fi contrafăcute, în valoare totală de aproximativ 1.660.500 lei. Valoarea amenzilor contravenționale aplicate se ridică la peste 28.100 lei.
În plus, nu s-a permis intrarea în țară a 22 de cetățeni străini, care nu îndeplineau condițiile prevăzute de lege și, de asemenea, nu s-a permis ieșirea 72 cetățeni români din diferite motive legale.
Sursa: Libertatea Zilei