Opt organizații neguvernamentale cer demisia ministrului Justiției, Cătălin Predoiu, după ce acesta a făcut declarații privind achitarea definitivă a lui Dan Hosu, soțul fostei șefe DIICOT Giorgiana Hosu, fără să existe o sentință în acest sens.
Opt organizații neguvernamentale cer demisia ministrului Justiției, Cătălin Predoiu, după ce acesta a făcut declarații privind achitarea definitivă a lui Dan Hosu, soțul fostei șefe DIICOT Giorgiana Hosu, fără să existe o sentință în acest sens.
Într-o scrisoare deschisă semnată de cele opt organizații membre ale Grupului "ONG-uri pentru cetățean", potrivit Agerpres, se exprimă îngrijorarea cu privire la succesiunea de fapte care indică un posibil amestec al ministrului Justiției într-un dosar de corupție aflat în dezbaterea instanței.
Pe data de 18 ianuarie, Cătălin Predoiu a afirmat într-un interviu că sentința în dosarul lui Dan Hosu ar fi de achitare. Ministrul a făcut o greșeală, deoarece dosarul respectiv încă se judecă, iar următorul termen este programat pe 7 februarie, se menționează în scrisoare.
Conform semnatarilor, a doua zi, pe 19 ianuarie, Predoiu a prezentat scuze publice, afirmând că aflase informația "pe surse neoficiale", dar fără a explica în ce situații ministrul Justiției ajunge să discute "neoficial" despre dosare aflate pe rolul instanțelor.
Ulterior, publicația G4Media a dezvăluit că, tot pe 19 ianuarie, Cătălin Predoiu a avut o întâlnire la Ministerul Justiției cu una din judecătoarele din dosarul lui Dan Hosu, pe care o convocase sub motivația oficială a discutării prezenței magistratului de la Curtea de Apel București pe lista de propuneri aprobată de Guvern pentru postul de judecător al României la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Totuși, rezultatul acestei selecții fusese comunicat public, de către Guvern cu trei luni înainte, la data de 19 octombrie 2022, mai explică organizațiile.
Într-un răspuns către aceeași publicație transmis pe 31 ianuarie, Ministerul Justiției afirmă că decizia privind lista de candidați pentru judecător CEDO a fost luată în ședința de Guvern din data de 18 ianuarie, ceea ce ar justifica convocarea judecătoarei pe 19 ianuarie.
Publicația G4Media a continuat investigația și a arătat că nu a existat niciun document legat de aceste numiri la CEDO pe agenda ședinței de Guvern din 18 ianuarie comunicată public. Ziariștii mai susțin că, pe pagina de Internet a Guvernului, a fost modificat anunțul cu privire la ședința din 19 octombrie 2022, astfel încât să nu mai includă memorandumul cu privire la CEDO, se mai arată în scrisoare.
În aceeași zi, Guvernul a revenit cu precizări din care rezultă că, în data de 19 octombrie 2022, s-ar fi amânat decizia, iar comunicatul de atunci reprezintă o "eroare materială". De asemenea, în ședința din 18 ianuarie 2023, memorandumul privind judecătorii pentru CEDO ar fi fost discutat în secțiunea actelor confidențiale.
"Există suspiciuni rezonabile că ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, a avut acces la informații dintr-un dosar aflat pe rol, un dosar cu mare încărcătură politică. Predoiu nu a furnizat nicio explicație rezonabilă pentru 'sursele neoficiale' ale informațiilor sale. Coincidență sau nu, Predoiu a intrat într-un dialog direct cu una din judecătoarele din dosarul în cauză, a doua zi după ce a recunoscut public că are informații din dosar. Ministerul Justiției și Guvernul României au modificat informații din comunicatele oficiale, aparent cu scopul de a acoperi pretextul invocat de Predoiu pentru convocarea judecătoarei în cauză. Considerăm că Predoiu și-a depășit mult atribuțiile de ministru, iar toată evoluția faptelor ridică suspiciuni rezonabile cu privire la o încercare de mușamalizare a unei intervenții politice în justiție. În aceste condiții, considerăm că Predoiu este incompatibil moral cu poziția de ministru al Justiției și solicităm demisia sa imediată", au transmis cele opt ONG-uri.
Scrisoarea este semnată de Centrul pentru Inovare Publică, CeRe:Centrul de Resurse pentru participare publică, ActiveWatch, Funky Citizens, Miliția Spirituală, Asociația Respiro, Centrul FILIA, Asociația CIVICA.
Sursa: Mediafax