Actualitate· 2 min citire

Novak Djokovici: Nu pot susține decizia organizatorilor de la Wimbledon

Novak Djokovici: Nu pot susţine decizia organizatorilor de la Wimbledon

Novak Djokovici: Nu pot susţine decizia organizatorilor de la Wimbledon

Scris de Andreea Ionescu Publicat: 21 apr. 2022, 10:56

Tenismenul Novak Djokovici, locul I ATP, a declarat, miercuri, după meciul cu Laslo Djere de la Serbia Open, că nu poate susține decizia organizatorilor turneului de la Wimbledon.

Tenismenul Novak Djokovici, locul I ATP, a declarat, miercuri, după meciul cu Laslo Djere de la Serbia Open, că nu poate susține decizia organizatorilor turneului de la Wimbledon.

Recentr organizatorii Wimbledon au decis să interzică participarea sportivilor din Rusia și Belarus la grand slam.

"Voi fi întotdeauna primul care va condamna războiul. Fiind un copil al războiului, știu ce fel de traume emoționale lasă un război. Noi, în Serbia, știm ce s-a întâmplat aici, în 1999, oamenii obișnuiți suferă întotdeauna, am avut multe războaie în Balcani. Acestea fiind spuse, nu pot susține decizia de la Wimbledon, cred că este o nebunie. Jucătorii, tenismenii, sportivii nu au nimic de-a face cu asta (n.r. - cu războiul). Când politica interferează cu sportul, rezultatul nu este bun", a declarat el, potrivit AFP.

În fața propriului public, Dijokovici, admis direct în optimi, l-a învins, cu scorul de 2-6, 7-6 (6), 7-6 (4), pe compatriotul său Laslo Djere, locul 50 ATP, după un meci care a durat trei ore și 21 de minute, calificându-se în sferturile de finală ale Serbia Open.

Organizatorii turneului de la Wimbledon au anunțat, miercuri, excluderea jucătorilor din Rusia și Belarus de la ediția 2022 a grand slam-ului (27 iunie - 10 iulie), dar și de la turneele premergătoare programate în Marea Britanie.

ATP și WTA au criticat această decizie, considerând-o discriminatorie, nedreaptă și nejustificată.


Sursa: Libertatea Zilei

Distribuie articolul

Urmărește știrile Cancanul Zilei și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate