Premierul Nicolae Ciucă a declarat miercuri că o decizie finală privind rectificarea bugetară va fi luată până la jumătatea lunii august.
Premierul Nicolae Ciucă a declarat miercuri că o decizie finală privind rectificarea bugetară va fi luată până la jumătatea lunii august.
Nicolae Ciucă a subliniat că se va ține cont atât de execuția bugetară pe primele șase luni, dar și de indicatorul referitor la reducerea cheltuielilor cu 10% la bunuri și servicii, pentru a se putea asigura la Fondul de rezervă o sumă care să poată fi folosită în situațiile neprevăzute.
„O să avem o decizie finală, până la jumătatea lunii august, privind rectificarea bugetară. Vreau să spun de la bun început tuturor că principalii indicatori în baza cărora vom distribui sumele în interiorul procesului de rectificare vor fi cei legați de execuția bugetară în prima jumătate a anului și modul în care s-au desfășurat investițiile, ținând cont, de asemenea, de un indicator foarte important pe care l-am asumat, și anume reducerea cheltuielilor cu 10% la bunuri și servicii, astfel încât să putem să ne asigurăm la Fondul de rezervă o sumă pe care să putem să o folosim în funcție de situațiile neprevăzute. S-a văzut cât se poate de limpede că dinamica tuturor acestor situații impune de la sine să avem o rezervă consistentă, astfel încât să putem să intervenim atunci când este cazul”, a declarat Nicolae Ciucă la începutul ședinței de guvern, potrivit Agerpres.
Acesta a precizat că analiza execuției bugetare pe primele șase luni este în proces de finalizare.
„Suntem în procesul de finalizare a analizei execuției bugetare pe prima jumătate a anului și consider necesar să subliniez că această execuție bugetară reprezintă, practic, radiografia corectă a tuturor deciziilor luate la nivelul Guvernului în primele șase luni. Și, așa cum arată datele, putem spune că în pofida crizelor succesive cărora trebuie să le facem față, măsurile pe care le-am luat la nivelul Guvernului pentru protejarea economiei și a cetățenilor s-au reflectat în creșterea veniturilor și în menținerea cheltuielilor bugetare sub creșterea valorii nominale a produsului intern brut”, a susținut Ciucă.
Premierul a subliniat, ca aspecte benefice, faptul că deficitul bugetar pe primele șase luni este de 1,71% din PIB, iar veniturile au crescut cu 22,9% față de aceeași perioadă a anului trecut.
„Avem o creștere în valoare nominală de 40,3 miliarde lei, cheltuielile au crescut cu 14,3%, menținându-se, așa cum spuneam, sub nivelul de creștere a veniturilor, absorbția fondurilor europene a crescut cu 16,4%, de asemenea, față de perioada similară a anului trecut și reducerea deficitului, iarăși, un indicator foarte important, cu 1,25%, practic, față de 2,86% în 2021. Astăzi ne raportăm la un deficit de 1,71%. Alocările pe care le-am stabilit pentru programele de sprijin pentru România au avut la bază măsuri pe care le-am urmărit, astfel încât să se realizeze cât se poate de concret, și anume e-Factura, radarul mărfurilor, creșterea colectării, iar anul acesta creșterea colectării arată o creștere, un indicator de 0,6%. Practic, am ajuns la 8,1% din PIB față de 7,5% din PIB anul trecut”, a mai declarat Ciucă.
Sursa: Libertatea Zilei